Fără scăpare! Mohsen Fakhrizadeh a fost asasinat de Mossad cu o armă automată de o tonă

Publicat:

Omul de ştiinţă iranian asasinat lângă Teheran în luna noiembrie a fost ucis cu o armă de o tonă introdusă clandestin pe bucăţi de serviciul secret israelian Mossad, conform unor dezvăluiri publicate miercuri de site-ul săptămânalului The Jewish Chronicle, preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Citând surse din serviciile de informaţii, publicaţia cu sediul la Londra scrie că o echipă de peste 20 de agenţi, cetăţeni israelieni şi iranieni, au întreprins ambuscada împotriva omului de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh după opt luni de supraveghere.


Citește și: India şi China au convenit să-şi retragă trupele din Himalaya

Potrivit mass-media din Iran, Fakhrizadeh a murit la spital după ce a fost împuşcat în maşina sa de asasini înarmaţi. La scurt timp după moartea sa, Iranul a arătat spre responsabilitatea Israelului, ministrul de externe Javad Zarif scriind pe Twitter despre ‘indicii serioase ale unui rol israelian’.

Israelul a refuzat să comenteze la momentul respectiv, iar miercuri seară un purtător de cuvânt al guvernului a replicat în urma recentelor dezvăluiri: ‘Nu comentăm niciodată pe astfel de subiecte. Nu există nicio schimbare în ce priveşte poziţia noastră’.

Fakhrizadeh, în vârstă de 59 de ani, era suspectat de mult timp de Occident ca fiind creierul unui program secret destinat fabricării de bombe nucleare.

El era descris de serviciile secret occidentale şi israeliene drept şeful misterios al acestui program secret oprit în 2003 şi pe care, conform acuzaţiilor Statelor Unite, Teheranul încearcă să-l reia. Iranul a dezminţit constant că ar avea un program nuclear în scop militar.

Potrivit celor scrise de Jewish Chronicle, Iranul ‘a evaluat în secret că îi vor fi necesari şase ani’ înainte ca înlocuirea lui Fakhrizadeh să devină ‘pe deplin operaţională’, şi că moartea savantului ‘a prelungit perioada de timp care i-ar trebui Iranului pentru a realiza o bombă de la circa 3 luni şi jumătate la 2 ani’.

Citește și: Larry Flynt A MURIT la 78 de ani

Fără a da detalii suplimentare despre sursele sale, cea mai veche publicaţie evreiască de presă din lume mai scrie că Mossad a instalat arma automată pe o camionetă Nissan şi că ‘arma respectivă, operată de la distanţă de agenţi de teren atunci când au observat ţinta, era atât de grea pentru că includea o bombă care a distrus dovezile după omor’.

Publicaţia mai afirmă că atacul a fost comis ‘de Israel singur, fără implicare americană’, dar că oficiali americani au primit unele informaţii în prealabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Promovarea referendumului se face din fondul Cancelariei de Stat

Promovarea referendumului se face din fondul Cancelariei de Stat Campania de promovare a referendumului  constituțional, care va fi organizat la toamnă, în aceeași zi...

NATO descoperă lacune imense în apărarea Europei

NATO descoperă lacune imense în apărarea Europei Războiul din Ucraina şi apropiatele alegeri prezidenţiale din SUA au dominat summitul NATO de la Washington din această...

Moscova se gândeşte să interzică exporturile de motorină

Moscova se gândeşte să interzică exporturile de motorină Guvernul rus analizează posibilitatea de a interzice exporturile de motorină, din cauza creşterii preţurilor pe piaţa internă,...

Milioane de lei pentru revitalizarea râului Cubolta din Dondușeni

Milioane de lei pentru revitalizarea râului Cubolta din Dondușeni Guvernul va aloca din Fondul Național de Mediu peste 17 milioane de lei pentru reabilitarea râului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.