X

FARC a murit dar nu se predă. 1200 de disidenţi încearcă să se alăture unei alte grupări de gherilă

Disidenţii fostei gherile FARC, care nu au aderat la procesul de pace, este estimat la 1.200 de luptători în Columbia, care se finanţează prin trafic de droguri şi încearcă să se alăture altor grupuri, precum Armata de Eliberare Naţională (ELN), au declarat marţi autorităţile columbiene, relatează AFP, potrivit agerpres.

Generalul Alberto Mejia, comandantul forţelor armate, a reamintit marţi că FARC, care a predat armele şi s-a transformat într-un partid politic sub acelaşi acronim, a denunţat dezertarea a 500 de membri.

Citeşte şi: O playmate cere să poată să vorbească despre relaţia sa cu Trump

“Aceasta este lista iniţială pe care o avem de 16 luni, însă numărul acestora a crescut în unele părţi ale ţării, ajungând de la 500 la 700, apoi la 1.000”, a spus el, adăugând că serviciile de informaţii estimează că în prezent există “1.200 de disidenţi”.

De la semnarea acordului de pace de către Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) la sfârşitul lunii noiembrie 2016, cel puţin 248 de disidenţi au murit, au fost arestaţi sau s-au predat autorităţilor, a mai spus generalul Mejia.

Aceste cifre au fost publicate după anunţul morţii a nouă presupuşi disidenţi ai FARC în cursul unei operaţiuni a armatei columbiene în municipalitatea Calamar, în departamentul Guaviare (sud-est).

Citeşte şi: Preşedintele Myanmarului a demisionat din funcţie

Grupurile disidente, care continuă să folosească numele fostei gherile, sunt implicate în “trafic cu narcotice şi activităţi criminale în zone în care încearcă să facă alianţă cu ELN şi Clan del Golfo”, a adăugat generalul Mejia.

Considerată drept ultima rebeliune activă din ţară de către guvern, Armata de Eliberare Naţională (ELN), care numără circa 1.500 de luptători, este angajată din februarie 2017 în negocieri de pace cu guvernul, pentru a se pune capăt celor peste 50 de ani de confruntare armată.

Tags: Alberto MejiaArmata de Eliberare Naţională (ELN)Calamarcolumbiadepartamentul Guaviaregherila FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia)
Categorii: Știrile zilei