Fâşia Gaza: Manifestaţii de mică amploare în prima vineri a Ramadanului

Publicat:

Aproximativ 1.000 de locuitori din Fâşia Gaza au manifestat pentru prima vineri a Ramadanului de-a lungul graniţei cu Israelul, la patru zile după moartea a circa 60 de manifestanţi sub gloanţele soldaţilor israelieni, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceste manifestaţii de mică amploare au avut loc în timp ce luna de post a Ramadanului a început recent.


Citește și : Spania: Separatistul Quim Torra dorește o „reuniune fără condiţii” şi „pentru a discuta despre tot” cu premierul Rajoy

Liderul mişcării islamiste Hamas din Fâşia Gaza, Ismail Haniyeh, s-a alăturat manifestanţilor, fluturând drapelul palestinian la câteva sute de metri de bariera cu Israelul, a informat un corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.

Potrivit armatei israeliene, “circa 1.000 de rebeli” s-au adunat de-a lungul graniţei şi au aruncat cu pietre şi cauciucuri arzând.

Luând cuvântul într-o moschee din oraşul Gaza, mai devreme în cursul zilei, Ismail Haniyeh a spus că protestele, care durează de la 30 martie, vor continua.

“Manifestaţiile nu se vor opri până când asediul Fâşiei Gaza nu va fi ridicat complet”, în contextul în care teritoriul palestinian, enclavă între Israel, Marea Mediterană şi Egipt, este supus de peste 10 ani unei blocade stricte israeliene.

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a anunţat joi că graniţa ţării sale cu Gaza, închisă aproape permanent, va fi deschisă de-a lungul lunii Ramadanului pentru “a uşura suferinţele” locuitorilor din enclava palestiniană.

Citește și : Alegeri în Irak: Coaliţia premierului s-a clasat a treia, lista populistului Moqtada Sadr pe primul loc (rezultate definitive)

Presa locală a comentat despre un posibil acord cu Egiptul – care a încheiat un tratat de pace cu Israelul în 1979 – pentru a deschide graniţa, în schimbul încetării manifestaţiilor organizate de Hamas.

Ismail Haniyeh a salutat decizia Egiptului, dar a negat existenţa unui astfel de acord, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi)

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi) Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.