
Reuters
Patru palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza vineri, împuşcaţi de militari israelieni, în noi înfruntări în apropiere de bariera israeliană de securitate, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit news.ro .
Nabil Abu Daraba (26 ans) a fost ucis în nordul Fâşiei Gaza, în timp ce Ziad al-Barim, a cărui vârstă nu a fost precizată, a fost împuşcat la est de Khan Yunes, în sudul enclavei, în cursul unor manifestaţii la care au luat parte câteva mii de palestinieni, a precizat ministerul.
Citește și : OIM va adopta un tratat internațional cu privire la violenţă şi hărţuire la locul de muncă
De la începutul ”marşului întoarcerii”, la 30 martie, cel puţin 120 de palestinieni au fost ucişi la frontiera dintre enclava palestiniană şi Israel, potrivit unor surse spitaliceşti.
Palestinieni au manifestat în Fâşia Gaza cu ocazia”Zilei Ierusalimului”, organizată anual în Iran.
”Nu există vreun stat să se numească Israel şi să aibă Ierusalimul capitală”, a declarat un purtător de cuvânt al mişcării islamiste plaestiniene Hamas, Fawzi Barhum.
Manifestaţiile vor continua a adăugat el.
Citește și : Donald Trump intenţionează să graţieze 3.000 de persoane, între care postum pe fostul boxer Muhammad Ali
Un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, Emmanuel Nahshon, i-a catalogat, într-un mesaj postat pe Twtter, pe manifestanţii din Fâşia Gaza drept ”cretini plini de ură” şi “Hamas Jugend”, o trimitere la tineretul hitlerist.
This post was last modified on 08/06/2018 22:05 22:05