
The New York Times
Faţada consulatului Rusiei la New York a fost vandalizată cu vopsea roşie, a anunţat vineri poliţia, în ceea ce pare a fi un gest de protest în momentul în care Rusia a anexat patru regiuni ucrainene, scrie AFP, potrivit agerpres.
Vineri la orele prânzului, mari pete şi dungi de vopsea roşie acopereau pe câţiva metri în înălţime şi lăţime faţada Consulatului, o clădire în stil renascentist situată în cartierul Upper East Side din Manhattan, a constatat un fotoreporter al agenţiei France Presse.
Citește și : Putin anunţă anexarea regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporijie şi Herson- VIDEO
Poarta de intrare a fost, de asemenea, acoperită cu vopsea roşie.
Poliţia a fost anunţată în jurul orelor 01.30, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din New York.
“Nu au fost arestări, iar ancheta este în curs”, a adăugat acest responsabil, precizând că incidentul a fost considerat ca “posibil motivat de ostilitate”.
Acest act de vandalism a intervenit în momentul în care preşedintele rus, Vladimir Putin, a oficializat vineri anexarea a patru teritorii ucrainene, după referendumuri denunţate drept simulacru de alegeri de numeroase ţări, începând cu Statele Unite.
Citește și : Stoltenberg: Forțele NATO din Marea Baltică și Marea Nordului ajută la investigarea exploziilor Nord Stream
Occidentalii au făcut cunoscut că nu vor recunoaşte modificarea frontierelor Ucrainei prin anexarea la Rusia a regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.
This post was last modified on 01/10/2022 08:41 08:41