X

Fauci: FDA va aproba în curând rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech

Cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, Anthony Fauci, a declarat că autorităţile de reglementare din Statele Unite vor aproba în curând rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech, dar că autorizarea rapelului Moderna ar putea dura ceva mai mult, transmite Reuters, scrie news.ro .

Întrebat la emisiunea Face the Nation” de la CBS despre obiectivul preşedintelui Joe Biden ca administrarea rapelurilor să înceapă pe 20 septembrie, Fauci a spus că ”în unele privinţe” acesta este planul.

Citește și :  Lovitură de stat în Guineea: președintele Conde a fost arestat

Fauci a spus însă că în timp ce Pfizer/BionTech au depus datele referitoare la rapel la Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA), Moderna nu a finalizat încă procesul.

Acesta şi-a exprimat speranţa că vor putea fi administrate ambele rapeluri, dar dacă Moderna nu va finaliza procesul de autorizare înainte de 20 septembrie, atunci rapelurile sale vor fi distribuite mai târziu.

Moderna şi FDA nu au răspuns imediat solicătărilor de comantarii.

Într-un comunicat publicat miercurea trecută, Moderna a anunţat că a ”iniţiat” depunerea la FDA a datelor referitoare la rapel.

Citește și : Treizeci de migranţi, blocaţi de o lună la frontiera dintre Belarus şi Polonia

Tags: covid-19FauciModernaPfizer/BioNTechvaccin
Categorii: Știrile zilei