X

Favorit să-i succeadă lui Xi Jinping la conducerea Chinei, un înalt responsabil comunist a recunoscut acuzaţiile de corupţie

Fostul responsabil chinez Sun Zhengcai, cel mai important lider al partidului care-şi pierde funcţia în ultimii cinci ani, a pledat ”vinovat” joi în cursul procesului său, desfăşurat în condiţii de înaltă securitate, ultimul episod răsunător al cruciadei anticorupţie a preşedintelui ţării, Xi Jinping, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acuzatul făcea parte până în 2017 din grupul de 25 de persoane considerate cele mai puternice din China: Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez (PCC), partidul aflat la putere. În vârstă de 54 de ani, el era cel mai tânăr şi, prin urmare, considerat a avea un viitor strălucit.

Sun Zhengcai

Citeşte şi: Oraşul sirian Douma este PĂZIT de poliţia militară rusă

În cursul procesului său desfăşurat în oraşul Tianjin (nord), Sun Zhengcai a fost acuzat de trafic de influenţă şi de acceptarea ilegală a unor mari sume de bani, se afirmă într-un comunicat al Tribunalului intermediar nr.1 al oraşului.

Potrivit actului de acuzare, Sun, singur sau împreună cu ”asociaţi”, ar fi acceptat de-a lungul carierei sale peste 170 milioane de yuani (22 milioane de euro) sub formă de mită sau cadouri, în schimbul ajutorului său în atribuirea de pieţe publice sau contracte.

El a pledat ”vinovat” şi ”s-a căit”, conform tribunalului. Hotărârea va fi anunţată la o dată ulterioară. Audierea s-a desfăşurat în prezenţa a peste 130 de persoane, inclusiv înalţi responsabili politici şi ai media, a precizat sursa.

O jurnalistă a AFP care voia să asiste la proces a fost împiedicată de circa douăzeci de persoane în ţinută civilă. Mai multe vehicule ale poliţiei echipate cu camere de luat vederi păzeau intrarea în tribunal.

Citeşte şi: Peste 400 de militari germani sunt anchetaţi pentru extremism

Sun Zhengcai, fost ”o stea în ascensiune” a politicii chineze, a fost demis din funcţia de şef al PCC din uriaşa municipalitate Chongqing (sud-vest), spre surprinderea generală, în vara lui 2017. Ajuns relativ tânăr în posturi de responsabilitate, el era considerat un timp drept un posibil succesor al preşedintelui Xi Jinping (64 de ani).

Corupţia rămâne un flagel în China în cadrul puterii, notează AFP. Campania angajată de către Xi Jinping de la sosirea sa la conducerea ţării, la sfârşitul lui 2012, este în plină desfăşurare şi a permis deja sancţionarea a peste un milion şi jumătate de cadre, potrivit unor cifre oficiale.

Campania, susţinută în mod larg de către o opinie publică sătulă de atâtea ilegalităţi, a contribuit la întărirea aurei lui Xi Jingping. Dar unii îl suspectează pe ”omul forte” de la Beijing că profită de campanie pentru a lovi în adversarii săi politici, mai comentează sursa citată.

Tags: BeijingChinaChongqingcoruptiePartidul Comunist ChinezSun ZhengcaiTianjinXi Jingping
Categorii: Știrile zilei