Favoriţii alegerilor din Italia publică mesaje electorale în trei limbi, cu UE ca temă centrală (VIDEO)

Publicat:

La câteva zile după publicarea unui mesaj video în trei limbi de către lidera extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, principalul ei adversar de centru-stânga, fostul premier Enrico Letta, a recurs sâmbătă la un gest similar în timpul campaniei electorale pentru alegerile legislative anticipate care vor avea loc în septembrie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Lider al Partidului Democrat (de centru-stânga), Enrico Letta a făcut un elogiu Uniunii Europene într-o înregistrare video în limbile engleză, franceză şi spaniolă, în care a criticat euroscepticismul extremei drepte italiene.


Citeşte şi: Autorităţile din Muntenegru declară 3 zile de doliu naţional după atacul armat care a răpit 11 vieţi – Black News

”Vom continua să luptăm (…) pentru o Italie care va fi în inima Europei”, a subliniat în mesajul său Enrico Letta, care încearcă să adune în jurul său partidele progresiste pentru a putea combate alianţa conservatoare în care se regăseşte Giorgia Meloni.

Insistând asupra solidarităţii europene, în virtutea căreia Italia beneficiază de fonduri generoase de circa 200 de miliarde de euro în planul european de redresare post-pandemie, Letta a promis măsuri ecologiste şi pentru tineri.

”Avem nevoie de o Europă puternică, avem nevoie de o Europă a sănătăţii, de o Europă a solidarităţii. Şi toate acestea le putem face doar dacă nu există naţionalism în interiorul ţărilor europene”, a argumentat politicianul proeuropean.

Enrico Letta a denunţat şi legăturile lui Giorgia Meloni cu partidul spaniol de extremă-dreaptă Vox. Mai devreme vara aceasta, la un miting al acestui partid, Giorgia Meloni a criticat ”lobby-ul LGBT”, birocraţia Uniunii Europene şi migraţia ilegală în masă.

Letta nu l-a iertat în mesajul său nici pe fostul premier de dreapta Silvio Berlusconi, aliat în prezent cu Giorgia Meloni, acuzându-l că în cele trei mandate ale sale de şef al guvernului a adus economia Italiei pe marginea prăpastiei.

În mesajul său electoral publicat în aceleaşi trei limbi, lidera extremei drepte italiene le-a cerut comentatorilor străini să o ia în serios şi a asigurat că partidul ei, Fratelli d’Italia (FDI), s-a îndepărtat clar de rădăcinile sale neofasciste. Afirmaţia sa a fost totuşi primită cu scepticism, mai ales că partidul său încă foloseşte simbolul Mişcării sociale italiene fondată după al Doilea Război Mondial de susţinătorii dictatorului Benito Mussolini.

Giorgia Meloni are şanse bune de a ajunge prim-ministru după alegerile din 25 septembrie, sondajele arătând partidul Fratelli d’Italia umăr la umăr cu Partidul Democrat, ambele având aproximativ 23% în intenţiile de vot.

Citeşte şi: Scriitorul Salman Rushdie a fost ATACAT pe scenă în New York – Black News

Fratelli d’Italia a creat o alianţă electorală de dreapta împreună cu Forza Italia, partidul lui Silvio Berlusconi, şi cu Liga, formaţiunea anti-imigraţie a lui Matteo Salvini, conform acordului acestei alianţe premierul urmând să fie liderul partidului care obţine cele mai multe voturi.

În programul lor politic publicat săptămâna aceasta, Meloni, Berlusconi şi Salvini au menţionat angajamentul lor faţă de UE, dar au cerut schimbarea regulilor bugetare europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a...

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina Rusia a afirmat marţi că a distrus cinci avioane...

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei ‘păci juste’

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei 'păci juste' Premierul ungar Viktor Orban, care a efectuat...

Comisia Europeană ‘avertizează’ România: somație pentru București

Comisia Europeană 'avertizează' România: somație pentru București Comisia Europeană va cere statelor membre luna aceasta să își trimită urgent planurile pe termen lung de climă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.