X

FBI anchetează tentativele de discreditare a procurorului Robert Mueller

Poliţia federală americană (FBI) a lansat o anchetă pentru a stabili dacă au existat încercări de a-l discredita pe procurorul special Robert Mueller plătind femei care să-l acuze de agresiuni sexuale, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Am aflat săptămâna trecută că li s-au oferit bani unor femei pentru a lansa acuzaţii împotriva procurorului special şi am cerut imediat FBI să ancheteze” aceste informaţii, a precizat marţi pentru France Presse purtătorul de cuvânt al lui Mueller, Peter Carr.

Citeşte şi: Un jihadist cu dublă cetăţenie a fost condamnat la ani grei de închisoare în SUA

Portalul de ştiri The Hill a relatat că a fost contactat, împreună cu alte publicaţii, de o femeie care s-a prezentat ca o fostă colaboratoare din anii ’70 a lui Robert Mueller. Aceasta a susţinut că un bărbat i-a trimis un mesaj oferindu-i 20.000 de dolari ca să-l acuze pe procurorul astăzi în vârstă de 74 de ani de hărţuire şi agresiune sexuale. Bărbatul respectiv a spus că este colaborator al lobbyistului şi prezentatorului radio de extremă dreapta Jack Burkman, a menţionat femeia.

La 20 octombrie, Burkman a anunţat pagina sa de Facebook că se află în posesia unor informaţii explozive despre Mueller, pe care l-a acuzat că este alcoolic şi a dat asigurări că are mărturia a şapte femei care au fost agresate de magistrat de-a lungul ultimilor 40 de ani. Marţi, Burkman a spus că va prezenta joi prima presupusă victimă a lui Mueller, care “va dezvălui o agresiune sexuală extrem de gravă” şi “vor urma şi altele”.

Citeşte şi: Sarkozy ştie cum poate fi evitat Brexit-ul şi propune un ‘nou tratat european’

Fost ofiţer al marinei americane rănit în războiul din Vietnam, Robert Mueller a avut o lungă serie de responsabilităţi în sistemul judiciar american, înainte de a fi director al FBI, între 2001 şi 2013.

Descris ca un tip auster şi metodic, în 2017 el a fost însărcinat cu anchetarea suspiciunilor de complot între Rusia şi echipa de campanie a lui Donald Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, anchetă pe care Trump a denunţat-o în mod repetat drept o “vânătoare de vrăjitoare”.

Tags: Biroul Federal de Investigatii (FBI)Robert MuellerSUA
Categorii: Știrile zilei