FBI: Rusia ar utiliza ‘zgomotul de tobe al dezinformării’ pentru a submina campania lui Biden

Publicat:

Directorul FBI, Christopher Wray, a avertizat joi că Rusia interferează în alegerile prezidenţiale americane din 2020 cu un val constant de dezinformări vizându-l pe candidatul democrat Joe Biden, precum şi pentru a submina încrederea americanilor în procesul electoral, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Moscova încearcă de asemenea să submineze ceea ce consideră că ar fi establishmentul antirusesc în SUA, a declarat şeful Biroului Federal de Investigaţii într-o audiere în Comisia pentru securitate internă din Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi.


Citește și : Polonia vrea un fond UE de cel puţin un miliard de euro pentru stabilizarea Belarusului

El a spus că cea mai mare îngrijorare a sa este “zgomotul de tobe al dezinformării” care, potrivit temerilor sale, ar putea submina încrederea în rezultatele alegerilor din noiembrie 2020.

Declaraţia lui Wray este urmarea unui avertisment din 7 august al directorului Centrului naţional de contraspionaj şi securitate, potrivit căruia Rusia, China şi Iranul vor încerca să se amestece în alegerile din 3 noiembrie.

Numeroase analize ale agenţiilor de informaţii americane au conchis că Rusia a acţionat pentru a stimula campania din 2016 a preşedintelui Donald Trump şi a o submina pe cea a rivalei sale Hillary Clinton. Trump a respins mult timp această acuzaţie, iar Rusia a negat orice implicare.

Citește și : În ciuda negocierilor de pace, talibanii au ucis 20 de militari afgani

Trump însuşi a pus la îndoială în mod repetat şi fără dovezi utilizarea sporită a votului prin corespondenţă, o metodă de vot stabilită de mult timp în SUA, care se aşteaptă să se extindă din cauza pandemiei.

Donald Trump a declarat joi pe Twitter că rezultatele alegerilor din noiembrie ar putea “să nu fie stabilite vreodată cu precizie” din cauza votulului prin corespondenţă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cazuri de utilizare a resurselor administrative de PAS și BP Victoria în raionul Orhei, consemnate în raportul Promo-Lex. A făcut agitație și biserica

Cazuri de utilizare a resurselor administrative de PAS și BP Victoria în raionul Orhei, consemnate în raportul Promo-Lex. A făcut agitație în biserică Asociația Obștească...

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.