X

FDA aprobă păstrarea vaccinului Pfizer/BioNTech la congelator

Agenţia americană a medicamentelor (FDA) a autorizat joi păstrarea vaccinului anti-COVID-19 al alianţei Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelatoare, mai ridicate decât cele autorizate până acum, ceea ce va facilita distribuirea sa, transmite AFP, potrivit agerpres.

FDA ‘autorizează ca dozele congelate şi nediluate ale vaccinului de la Pfizer/BioNTech contra COVID-19 să fie transportate şi păstrate la temperaturile convenţionale utilizate în mod curent pentru congelatoarele farmaceutice, pentru o perioadă de până la două săptămâni’, a anunţat agenţia într-un comunicat.

Citește și: Armata americană a lovit pozițiile miliţiile pro-iraniene la granița Siriei cu Irak

‘Aceasta constituie o alternativă la păstrarea favorizată a dozelor nediluate la o temperatură ultra-joasă’ cuprinsă între -80 şi -60 grade Celsius, a precizat FDA.

Pfizer şi BioNTech au anunţat vinerea trecută că au formulat această cerere autorităţilor sanitare americane, precizând că au furnizat date ce demonstrează ‘stabilitatea vaccinului’ atunci când este păstrat la temperaturi între -25 şi -15 grade Celsius, adică temperatura congelatoarelor medicale obişnuite.

Potrivit cererii înaintate, această durată urma să se adauge posibilităţii de a păstra produsul într-un frigider normal (la temperaturi între +2 şi +8 grade Celsius) timp de cinci zile.

Autorizarea de către FDA ‘este importantă şi permite ca dozele să fie transportate şi păstrate în condiţii mai flexibile’, a declarat Peter Marks, directorul Centrului de control şi de cercetare biologică al FDA, citat în comunicat.

Citește și: Fostul rege al Spaniei a plătit o datorie de 4 milioane de euro

‘Această temperatură alternativă va ajuta la reducerea provocării pe care o constituie necesitatea de a procura echipamente de păstrare ultra-rece la centrele de vaccinare, şi ar trebui să ajute la transportul vaccinurilor spre mai multe centre’, a adăugat el.

Celălalt vaccin bazat pe tehnologia ARN mesager şi autorizat de FDA, vaccinul dezvoltat de Moderna, poate fi păstrat timp de 6 luni la -20 grade şi rămâne stabil într-un frigider clasic timp de 30 de zile.

Tags: Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA)congelatorcovid-19Peter MarksPfizer/BioNTechSUAvaccin
Categorii: Știrile zilei