X

Femeia care a vrut să-l otrăvească pe Trump a fost INCULPATĂ în SUA

Pascale Ferrier, femeia de 53 de ani din Quebec acuzată că i-a trimis o scrisoare otrăvită preşedintelui american Donald Trump, a fost inculpată oficial sub acuzaţia de ameninţări la adresa preşedintelui Statelor Unite de o instanţă din statul New York, informează AFP, potrivit agerpres.

Pascale Ferrier s-a prezentat în faţa unui magistrat federal din Buffalo, la graniţa cu Canada, unde a fost arestată duminică, în prezenţa unui avocat numit din oficiu, pe care l-a solicitat.

Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

Deşi nu i s-a cerut să decidă în acest moment dacă va pleda vinovată sau nu, judecătorul Kenneth Schroeder a anunţat că pledează nevinovată în numele său, ceea ce îi conferă mai multe drepturi în acest moment.

Conform rechizitoriului făcut public marţi, Pascale Ferrier este persoana care i-a trimis preşedintelui SUA o scrisoare primită vineri la centrul de sortare poştală al Casei Albă, plic ce conţinea ricină, o otravă potenţial mortală.

Potrivit agentului care a condus ancheta, scrisoarea conţinea următorul mesaj adresat preşedintelui american: “Ţi-am găsit un nume nou: clovn tiran urât. Sper să îţi placă. Distrugi Statele Unite şi le conduci la dezastru”. “Renunţă, nu candida la aceste alegeri”, a scris acuzata, după care menţiona că a strecurat în scrisoare “un cadou special” – otrava – pentru a-l “ajuta” pe Donald Trump să se hotărască.

“Dacă asta nu funcţionează, voi găsi o reţetă mai bună pentru o altă otravă sau îmi voi folosi arma în ziua în care voi putea veni”, a conchis ea şi a semnat “Spirit rebel liber”.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

Sunt formulări şi o semnătura asemănătoare cu cele pe care anchetatorii le-au găsit în alte şase scrisori trimise în Texas la mijlocul lunii septembrie unor persoane care lucrează în centre de detenţie unde Ferrier a fost închisă în 2019, după arestarea ei pentru deţinerea ilegală de arme de foc.

Acuzata, care a vorbit doar monosilabic în timpul şedinţei de marţi, a solicitat o audiere specială, stabilită pentru 28 septembrie, în care procurorii americani vor trebui să prezinte dovada identităţii sale înainte de a putea continua procedurile.

Până atunci, Pascale Ferrier va rămâne în închisoare, procurorii considerând că există un risc ridicat ca acuzata să fugă. 

Tags: BuffalocanadaDonald TrumpKenneth Schroedernew yorkPascale FerrierricinascrisoareSUA
Categorii: Știrile zilei