X

Femeia devenită simbol al protestelor din Iran a fost eliberată din închisoare – FOTO

O femeie din Iran care a organizat un protest în centrul Teheranului împotriva portului baticului islamic şi care a devenit un simbol al demonstraţiilor antiguvernamentale de la sfârşitul anului trecut ar fi fost eliberată din detenţie, potrivit dpa, transmite agerpres.

Nici mass-media şi nici guvernul din Iran nu au relatat despre cazul său, însă informaţia a fost oferită de Reza Khandan, soţul cunoscutei avocate pentru drepturile omului Nasrin Sotoudeh, pe contul său de Twitter.

Anterior, Nasrin Sotoudeh o identificase pe femeie ca fiind Vida Movahed, în vârstă de 31 de ani.

Pe reţelele de socializare au circulat intens imagini cu Vida Movahed dându-şi jos baticul în centrul Teheranului la sfârşitul lunii decembrie. Ea a fost apoi arestată de poliţie.

Citeşte şi: ‘Geniul stabil’ de la Casa Albă spune ce face în pat

Nasrin Sotoudeh, laureată a Premiului Saharov al Parlamentului European în 2012, a spus că ar apăra-o pe femeie în justiţie, dar că nu ştie unde este închisă.

Deşi se pare că Vida Movahed a făcut gestul de protest cu o zi înainte de izbucnirea amplelor manifestaţii la 28 septembrie, ea a fost folosită ca simbol al nemulţumirii împotriva guvernului.

Protestele, care au durat circa 10 zile, s-au extins de la critici faţă de politicile economice ale guvernului la critici faţă de întreaga conducere politică şi religioasă. Violenţele din timpul protestelor au făcut 25 de morţi. 

Tags: IranNasrin SotoudehprotesteReza KhandanVida Movahed
Categorii: Sinteze