X

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că sexul și naționalitatea sunt motive suficiente ca o țară să acorde azil femeilor din Afganistan, unde talibanii aflați la putere au redus drastic drepturile femeilor, relatează The Guardian.

Autoritățile din Austria au refuzat statutul de refugiat pentru două femei afgane, după ce acestea au solicitat azil în 2015, respectiv 2020. Femeile au contestat refuzul în fața instanței administrative supreme austriece, care, la rândul său, a solicitat o decizie din partea CJUE, instanța supremă a Uniunii Europene, potrivit stiripesurse.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

„Nu este necesar să se stabilească dacă solicitanta este efectiv şi specific în pericol de a face obiectul unor acte de persecuţie în cazul în care revine în ţara ei de origine”, a declarat CJUE în hotărârea sa. „Este suficient să se ia în considerare doar naționalitatea și sexul acesteia”.

În august, talibanii au codificat un lung set de norme care reglementează moralitatea în conformitate cu legea sharia. Normele sunt puse în aplicare de Ministerul Moralității, care afirmă că a reținut mii de persoane pentru încălcări ale regulilor. ONU a cerut talibanilor să revoce setul de legi „grave” care, potrivit unei declarații, ar încerca să transforme femeile în umbre.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Tags: AfganistanCJUEfemeiUE
Categorii: Știrile zilei