Un studiu revoluționar publicat în Cambridge Archaeological Journal arată că sarcina în perioada vikingă era mult mai complexă, politizată și semnificativă din punct de vedere social decât se presupunea anterior. Este primul studiu interdisciplinar aprofundat care investighează modul în care sarcina era percepută, reprezentată și tratată în societățile vikinge, aducând în prim-plan un subiect adesea trecut cu vederea în arheologie.
Studiul, coordonat de Dr. Marianne Hem Eriksen de la Universitatea Leicester și Dr. Katherine Marie Olley de la Universitatea Nottingham, combină surse variate — de la sagas nordice și documente legale, până la înregistrări funerare și reprezentări artistice — pentru a explora modul în care corpurile gravide erau concepute cultural, descrise și tratate în epoca vikingă.
Literatura nordică prezintă adesea sarcina în moduri care contestă ideile convenționale. În Saga Poporului din Laxardal, de exemplu, Guðrún Ósvífrsdóttir, însărcinată, este atinsă cu o suliță însângerată de ucigașul soțului ei, care o batjocorește spunând că moartea lui deja crește în pântecele ei. Copilul se va naște și, ulterior, își va răzbuna tatăl, împlinind profeția. Într-o altă saga, Freydís Eiríksdóttir — însărcinată și incapabilă să fugă din calea unui atac — apucă o sabie, își dezgolește pieptul și se lovește cu arma pentru a-și înfricoșa inamicii. Dr. Olley remarcă o posibilă paralelă între această scenă și o figurină de argint descoperită la Aska, în Suedia, ce reprezintă o femeie însărcinată, îmbrăcată în haine feminine și purtând aparent o cască de războinic.
Această figurină — singura reprezentare clară cunoscută a sarcinii în epoca vikingă — contrazice imaginea mamei pasive și domestice. În schimb, sugerează că trupul gravid putea fi vizibil, încărcat de putere simbolică și legat de idei precum violența, identitatea și rezistența.
This post was last modified on 28/05/2025 13:57 13:57
