X

Fenomene meteo extreme în China: precipitaţii record, valuri de căldură şi o tornadă

O rară convergenţă a unor fenomene meteo extreme în China, precipitaţii record, valuri de căldură şi o tornadă care a lovit metropola Guangzhou în această săptămână, a dus la strămutarea a milioane de oameni, avarierea unor proprietăţi şi inundarea unor terenuri agricole, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.   

În sudul Chinei sunt aşteptate ploi torenţiale până marţi, a anunţat vineri televiziunea de stat chineză. Autorităţile au emis avertismente privind ”evenimente meteorologice extreme” încă din aprilie, înainte de sezonul ploios care semnalează trecerea de la primăvară la vara în iunie.

Citește și :  De la ‘Watergate’ la ‘Partygate’: 50 de ani de la apariţia unui sufix asociat scandalurilor

Din punct de vedere istoric, China este predispusă la inundaţii. În ultima vreme, ţara devenit şi mai vulnerabilă din cauza defrişărilor, a reabilitării zonelor cu umiditate şi a stocării apei pentru energie electrică şi irigaţii.

China acuză, de asemenea, schimbările climatice pentru creşterea evenimentelor meteorologice extreme, deoarece precipitaţiile şi temperaturile ating noi maxime.

”Schimbările climatice au avut deja efecte negative grave asupra sistemului ecologic natural al Chinei şi au continuat să se răspândească şi să pătrundă în economie şi societate”, a indicat guvernul în strategia sa naţională de adaptare la schimbările climatice publicată luni.

Joi seara, o tornadă a afectat părţi din Guangzhou în timpul unei furtuni puternice, a informat presa locală, întrerupând alimentarea cu energie a peste 5.400 de utilizatori din marele oraş din sud.

Presa locală din Guangzhou a semnalat niveluri periculoase ale apei cu valuri înalte în bazinul râului Pearl, determinând guvernul central să trimită echipe de intervenţie pentru prevenirea inundaţiilor.

Un obiectiv de monitorizare din oraş a înregistrat un val cu o înălţime de 2,45 metri, cel mai mare din ultimii 20 de ani.

Citește și : Consiliului Europei constată progrese şi lipsuri în protecţia femeilor din România împotriva violenţei

Biroul meteo din provincia vecină Fujian a avertizat joi că ploile vor persista săptămâna viitoare, prezentând un risc ridicat de dezastre naturale.

Între timp, temperaturile în centrul şi nordul Chinei urmează să atingă maxime neobişnuite săptămâna viitoare, când vor depăşi 40 grade Celsius.

Tags: calduraChinaGuangzhouinundatiitornada
Categorii: Meteo