Feribotul la bordul căruia s-a declanşat alarma de incendiu în timp ce naviga pe Marea Baltică îşi continuă călătoria

Publicat:

Feribotul sub pavilion lituanian care a rămas marţi fără propulsie în timp ce naviga pe Marea Baltică cu 335 de persoane la bord şi-a continuat în cursul serii călătoria, fără să mai aibă nevoie de asistenţă, relatează agenţia dpa, potrivit Agerpres.

Motorul principal a avut o avarie şi din el s-a degajat fum, fapt ce a provocat declanşarea alarmei de incendiu, a declarat un reprezentant al companiei DFDS, ce operează vasul, clarificând astfel de ce primele relatări vorbeau despre un incendiu la bord.


Citește și : Salvini îl atacă pe Juncker: „Suntem gata să-i cerem despăgubiri”

Feribotul Regina Seaways a trimis un mesaj SOS la 10.45 GMT, iar armata lituaniană a trimis un elicopter spre vas şi a plasat alte două în stare de alertă în caz că va fi nevoie de ele, a anunţat anterior un purtător de cuvânt al forţelor aeriene lituaniene.

Feribotul se deplasează dinspre Kiel, Germania, către portul lituanian Klaipeda.

Citește și : Fostul premier finlandez Alexander Stubb îşi anunţă candidatura pentru a-i succede lui Juncker la preşedinţia Comisiei Europene

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.