StiripesurseDiasporaFermele din Marea Britanie nu mai unde să adăpostească un surplus...

Fermele din Marea Britanie nu mai unde să adăpostească un surplus de 95.000 de porci

Publicat:

Lipsa de personal în abatoarele din Marea Britanie a lăsat fermele de porci cu un număr suplimentar de 95.000 de animale, iar o posibilă criză de dioxid de carbon (CO2) alimentar ar putea agrava şi mai mult problema, transmite Bloomberg, potrivit agerpres

Fermierii sunt forţaţi să utilizeze orice spaţiu disponibil pentru a adăposti animalele, de la grajdurile de vite până la magaziile pentru stocarea cartofilor, spune Zoe Davies, directorul Asociaţiei naţionale a crescătorilor de porci. Însă aceste improvizaţii nu sunt o soluţie pe termen lung şi faptul că sectorul este lovit simultan de mai mulţi factori, de la Brexit şi până la criza de dioxid de carbon (CO2) alimentar, au creat condiţiile pentru o furtună perfectă, a adăugat Zoe Davies.

Citește și : Franţa vrea despăgubiri după ce a pierdut ‘contractul secolului’ cu Australia

Separat, preşedintele Asociaţiei procesatorilor de carne din Marea Britanie, Nick Allen, a declarat luni pentru Bloomberg TV că dioxidul de carbon (CO2) alimentar este utilizat la sacrificarea a 80% din porcii şi păsările din Marea Britanie şi există şanse mici pentru modificarea procedurilor de sacrificare pentru porci deoarece această metodă este considerată cea mai umană.

“Dacă nu vom mai avea CO2 atunci nu vom mai putea opera iar consecinţa pentru acele animale va fi că vor rămâne la fermă. În cel mai prost scenariu, dacă CO2 se termină, după patru sau cinci zile nu vom mai vedea carne de porc şi pasăre din Marea Britanie pe rafturile magazinelor. Atât de rapid se petrec lucrurile”, a spus Nick Allen.


Creşterea preţului gazelor naturale a provocat falimentul mai multor furnizori britanici de energie şi închiderea unor fabrici de îngrăşăminte care produc şi dioxid de carbon (CO2) alimentar, care este utilizat la paralizarea animalelor înainte de sacrificare, precum şi la prelungirea duratei de valabilitate a produselor alimentare şi în producţia de bere, cidru şi băuturi carbogazoase.

Citeşte şi:  Mette Frederiksen a primit mandatul de a încerca formarea unui nou guvern al Danemarcei

Ministrul pentru mediul de afaceri, Kwasi Kwarteng, a declarat luni în Parlament că lucrează împreună cu Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale precum şi cu Trezoreria pentru a ajuta la rezolvarea deficitului de dioxid de carbon (CO2) alimentar.

Citește și : Incendiile din vara acestui an au provocat emisii record de CO2

În schimb, crescătorii de porci au decis deja să reducă numărul de scroafe pentru împerechere cu aproximativ 5%, chiar dacă va fi nevoie de nouă până la zece luni pentru ca această măsură să conducă la diminuarea efectivelor de porcine, a spus Zoe Davies. Asociaţia crescătorilor de porci a avertizat că aceasta este cea mai gravă cu care s-a confruntat sectorul în ultimele două decenii în timp ce Asociaţia procesatorilor de carne a avertizat că fermierii vor fi forţaţi să sacrifice porcii la ferme dacă nu se rezolvă rapid criza de dioxid de carbon (CO2) alimentar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Comunitatea tinerilor moldoveni din Franța își consolidează legăturile

Tineri originari din Republica Moldova, stabiliți sau aflați la studii în Franța, au organizat pentru a patra oară, la Paris, reuniunea anuală a Asociației...

Moldovenii cheltuiesc mai mult în magazinele online din străinătate decât în țară

Moldovenii preferă să cumpere bunuri de pe platforme străine, acordând mai puțină atenție comercianților online din țară. Cumpărătorii activi online din Moldova au cheltuit,...

Republica Moldova și UE discută extinderea cooperării în domeniul apărării

Evoluția cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul securității și apărării a fost discutată de secretarul de stat Valeriu Mija în cadrul...

Bursele studenților vor fi majorate în 2026

Bursele studenților vor crește în anul 2026. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, drept răspuns la o petiție,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.