Agricultorii spun că, în cadrul discuțiilor purtate în această săptămână cu ministra agriculturii, au fost acceptate și alte solicitări considerate strategice pentru sector. Printre acestea se numără introducerea plăților directe la hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase începând cu anul 2027.
Citeşte şi: EXPLOZIE în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină – Stiripesurse.md
Forța Fermierilor a salutat poziția exprimată de ministra Catlabuga și a reiterat disponibilitatea de a continua dialogul privind problemele cu care se confruntă agricultorii mici și mijlocii din mediul rural.
Totodată, Consiliul asociației a decis să intensifice activitățile de informare a fermierilor din teritoriu și să se pregătească pentru eventuale acțiuni de protest, după modelul celor organizate de agricultorii din statele Uniunii Europene, în cazul în care revendicările nu vor fi transpuse în decizii concrete.
Fermierii au protestat pe 27 mai în fața Guvernului, cerând mai multe măsuri de sprijin pentru agricultură. Aceștia au declarat că revendicările au fost discutate în ultimele luni cu autoritățile, însă fără rezultate concrete. Ulterior, ministra Ludmila Catlabuga a invitat reprezentanții agricultorilor la o discuție la sediul MAIA, la care au participat și ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, pentru a discuta revendicările înaintate.

