X

Fermierii cer demisia ministrului Agriculturii

Fermierii cer demisia ministrului Agriculturii

Membrii Asociației „Forța Fermierilor” cer demisia ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, pentru o declarație politică a acestuia. Mai exact, agricultorii au solicitat ca în bugetul pentru anul viitor să fie alocați bani pentru pierderile suferite. În replică, Vladimir Bolea le-a cerut să se implice activ în promovarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană din 20 octombrie, dacă doresc să primească subvenții la hectar.

Declarația care a scandalizat fermierii a fost făcută de către ministrul Bolea pe 31 iulie, în cadrul unei ședințe online cu șefii direcțiilor raionale din agricultură. Fermierii au solicitat ca în bugetul pentru anul viitor să fie introdusă plata subvențiilor la hectar. În replică, ministrul Agriculturii le-a spus că astfel de subvenții se oferă doar în țările membre ale Uniunii Europene, iar dacă își doresc să le primească, atunci să se implice masiv în promovarea referendumului, potrivit moldova1.md.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

„Apelul meu către toți agricultorii, asta este declarație politică și, vă rog, să o rețineți. Pe 20 octombrie, ieșim masiv la referendum, votăm și apropiem intrarea Moldovei în Uniunea Europeană și atunci vom vorbi despre subvenția la hectar”, a declarat Vladimir Bolea.

Fermierii au calificat declarațiile lui Vladimir Bolea drept un șantaj în adresa lor și au cerut demisia acestuia. Agricultorii spun că nu au cerut subvenții din fonduri europene, ci din cele deja existente.

„Noi am cerut ca fondul de subvenționare pe anul viitor conform bugetului, măcar o parte din el, să fie alocate ca plăți directe pe hectar. Domnul Bolea a întors-o invers, cu votați la referendum corect și o să aveți plăți directe per hectar. Ceea ce a declarat dumnealui este foarte grav, ați văzut reacția agricultorilor. Nu o dată acest ministru a dat cu bățul în baltă”, susține Sergiu Stefanco, agricultor, Căușeni.

„Fermierii cer demisia domnului Bolea din cauza incapacității dumnealui de a gestiona acest minister, de a face față crizelor care au loc în sectorul agricol. Un om care e cu adevărat european și vrea integrarea europeană nu ajungeam la așa o situație, dar făcea tot posibilul să prospere”, a spus Dinu Todos, agricultor, Cahul.

Și Asociația „Forța Fermierilor” a emis o declarație prin care a cerut demisia ministrului Agriculturii. Președintele asociației, Alexandru Brînză, a declarat că fermierii au pierderi mari în acest an din cauza secetei și nu le arde de declarații politice, dar vor acțiuni concrete din partea autorităților.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„În loc să se pună accentul pe problemele destul de grave care sunt în domeniul agriculturii, a răbufnit și și-a spus dorința cea mare, ce îl interesează pe ministru cel mai tare din această ședință. A făcut declarația asta politică, lipsită de orice logică absolut, așa declarații se fac nu în așa întâlniri”, a declarat Alexandru Brînză, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Am încercat să obținem o reacție de la ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Daniela Turculeț, a precizat într-un răspuns pentru Moldova 1 că ministrul își asumă aceste declarații.

Tags: fermieriuniunea europeanaVladimir Bolea
Politică