
Fermierul Sergiu Stefanco acuză Guvernul de manipulare și propagandă, pe o postare de pe Tik Tok, exprimându-și profunda dezamăgire față de politicile autorităților. El dezminte informațiile optimiste vehiculate de “așa-zisa presă independentă”, precum că Guvernul actual este „cel mai bun Guvern care a alocat miliarde pentru dezvoltarea agriculturii și a creat o grămadă de programe de finanțare”.
„Fermierii trebuie să știe clar, pentru anul 2025 nu sunt deschise apelurile la subvenționare. Guvernul și AIPA abia jumătate din datoriile de pe 2024 au achitat. Așa că atenție mare fermierii care fac investiții în anul 2025. Riscați să nu primiți. Nu este nicio certitudine că veți primi subvenții sau vor fi deschise apel. Asta trebuie să știți.”
În al doilea rând, Stefanco a atras atenția că toate mecanismele de finanțare și programele de finanțare care sunt promovate de către autorități în mass-media sunt o manipulare, pentru că 90 la sută din fermierii din țară se află într-o criză financiară și nu sunt eligibili pentru nicio finanțare și nici un credit.
Srefanco susține că unica soluție reală ar fi demisia Guvernului, care nu a reușit să gestioneze situațiile de criză, făcând referire la prejudiciile aduse culturilor agricole de secetă și gerurile din aprilie.
SERGIU STEFANCO, fermier:
“Unica soluție la moment și cea mai bună este ca Guvernul acesta incompetent să-și dea demisia pentru că el nu poate gestiona situațiile de criză. Nu eu o spun, o spune Biroul de Statistică. Rezultatele arată clar, cifrele arată clar că economia s-a prăbușit. Economia se află într-o criză foarte mare.”
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
„Gerul și seceta au afectat culturile multianuale, care nu s-au dezvoltat deloc. Nu există nicio soluție pentru sectorul real al economiei”, concluzionează agricultorul revoltat.
This post was last modified on 05/05/2025 18:03 18:03