Festivalul de Film de la Veneţia se va desfăşura în luna septembrie

Publicat:

Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia se va desfăşura conform programului obişnuit, la începutul lunii septembrie, a declarat duminică Luca Zaia, guvernatorul regiunii în care se află celebrul oraş-lagună, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Organizat de compania Biennale di Venezia, Festivalul de Film de la Veneţia este cel mai vechi festival de film din lume. În luna ianuarie, organizatorii festivalului au anunţat că ediţia din acest an, cea de-a 77-a, va fi prezidată de actriţa Cate Blanchett.


Citește și : Consilierul premierului Boris Johnson nu va demisiona după ce a încălcat regulile de izolare

Din cauza restricţiilor impuse asupra industriei filmului de pandemia cu noul coronavirus, la ediţia de anul acesta a festivalului vor participa, probabil, mai puţine filme decât de obicei, conform lui Zaia, care este şi membru în consiliul director al companiei Biennale di Venezia.

Festivalul de Film de la Cannes, cel mai mare din lume, a fost nevoit să-şi amâne ediţia de anul acesta din cauza pandemiei.

Citește și : Noi proteste în Hong Kong

Autorităţile italiene plănuiesc ridicarea restricţiilor de călătorie începând cu data de 3 iunie, iar cetăţenii celorlalte ţări din Uniunea Europeană vor putea pătrunde în Italia fără a mai fi obligaţi să stea o perioadă de timp în carantină.

Italia a înregistrat 119 noi decese puse pe seama COVID-19 duminică, iar bilanţul total al deceselor provocate de această epidemie a ajuns la 32.735.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.