Festivalul Diwali acoperă capitala Indiei cu o ceaţă densă şi toxică

Publicat:

Oraşul New Delhi a fost învăluit vineri de un strat dens de ceaţă toxică după Diwali, sărbătoarea luminilor din credinţa hindusă, celebrată cu numeroase lămpi pe bază de petrol şi lumânări care au ars pe întreaga durată a nopţii trecute, pe fundalul focurilor de petarde, deşi vânzarea acestor produse a fost interzisă în capitala Indiei, informează AFP, potrivit agerpres.

În zonele cele mai poluate, nivelul mediu de particule nocive PM2,5 a depăşit pragul de 400, potrivit indicelui de calitate a aerului, fiind de 15 ori mai mare decât limita zilnică de siguranţă fixată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).


Citeşte şi: Cel puţin 379 de oameni au murit din cauza selfie-urilor – Black News

Curtea Supremă a Indiei a interzis vânzarea petardelor în New Delhi, iar guvernul local i-a îndemnat pe locuitorii oraşului să renunţe la aceste produse atunci când celebrează Diwali, însă apelul lor a fost în zadar.

Unii dintre rezidenţii capitalei cu 20 de milioane de locuitori au reuşit să cumpere petarde şi le-au aprins fără încetare până la primele ore ale dimineţii de vineri, pentru a celebra această sărbătoare anuală a luminilor.

Fumul degajat de petarde, lămpi pe bază de petrol şi lumânări, precum şi emisiile industriale, cele ale automobilelor şi fumul rezultat din incendii agricole produc o ceaţă densă şi toxică, gri-galbenă, care înconjoară New Delhi şi alte oraşe indiene în sezonul rece.

Mai mulţi locuitori din capitala indiană sunt de părere că guvernul nu face suficient pentru a lupta împotriva poluării. “Cred că trebuie mult mai mult. Nu doar că tuşim mai mult, dar avem şi gâtul iritat şi cădem mai des pradă răcelii”, a declarat Sandeep, un locuitor din New Delhi, în timpul unei plimbări matinale în grădina publică Lodhi.

Citeşte şi: Goldman avertizează asupra riscului de întrerupere a industriei europene în această iarnă – Black News

Un raport din 2020 al organizaţiei elveţiene IQAir a arătat că 22 dintre cele mai poluate 30 de oraşe din lume se află în India, iar New Delhi este campioana mondială în acest domeniu.

Potrivit revistei medicale The Lancet, 1,67 milioane de decese au fost cauzate de poluarea atmosferică din India în anul 2019, din care aproape 17.500 s-au produs în New Delhi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate Reducerea consumului de carne procesată cu aproximativ o treime ar putea preveni peste...

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de ‘agățat’

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de 'agățat' Nici flirtul nu mai este ce era cândva. În era...

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Cooperarea moldo-comunitară în vederea consolidării sistemului național de sănătate, precum și evoluțiile pe...

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.