Festivalul de Film de la Cannes : Fără selfie-uri pe covorul roşu

Publicat:

Fără selfie-uri pe covorul roşu şi proiecţii în avanpremieră pentru jurnalişti, însă mai multe dezbateri pe tema locului femeilor în industria filmului, sunt elementele de noutate pentru ediţia din 2018 a Festivalului de Film de la Cannes, potrivit delegatului general al evenimentului, informează AFP, potrivit agerpres.

Thierry Frémaux a explicat vineri, în cadrul unui interviu pentru revista de specialitate Le Film Français, că ”spectatorii nu vor mai avea voie să facă selfie-uri pe covorul roşu”, aducând ca argument ”dezordinea inoportună care se creează” pe scările de la intrare.


Citește și : Letonia începe expulzarea diplomaţilor ruşi

În 2015, delegatul general al festivalului anunţase deja că vor fi interzise selfie-urile pe celebrele scări, pentru ca apoi să precizeze că invitaţii vor fi, în cele din urmă, rugaţi să limiteze această practică ”ridicolă şi grotescă”.

Un alt element de noutate constă în faptul că, anul acesta, presa va viziona filmele din selecţia oficială în acelaşi timp cu premiera mondială din timpul serii şi nu înainte, pentru a ”reda toată atractivitatea şi toată strălucirea serilor de gală”. În felul acesta, ”suspansul va fi total”, spune Thierry Frémaux.

Această decizie va schimba modul de lucru al jurnaliştilor, care puteau până acum să vizioneze o parte dintre filme în matineu, cu câteva ore înainte de gală.

Ca urmare a scandalului Weinstein, a mişcării #MeToo şi a dezbaterilor despre statutul femeilor din industria de film, Frémaux va organiza ”curând” o întâlnire cu Marlene Schiappa, secretarul de stat responsabil cu egalitatea între femei şi bărbaţi, şi Pierre Lescure, preşedintele Festivalului de la Cannes.

”Ne vom întâlni cu plăcere”, spune acesta, subliniind că Festivalul de la Cannes este ”vigilent şi activ” în acest subiect şi organizeză de patru ani forumul de discuţii ‘Women in motion’ în parteneriat cu brand-ul francez de lux Kering. ”Vor mai fi şi alte lucruri. Pe o astfel de temă, cel mai mare festival din lume trebuie să fie un exemplu”, a precizat acesta.

În ceea ce priveşte selecţia filmelor realizate de femei, festivalul este ”deasupra mediei”, potrivit lui Frémaux, cu un procent de 23% faţă de prezenţă feminină în selecţia oficială din 2017.

Festival de la Cannes se desfăşoară anul acesta în perioada 8 – 19 mai, iar preşedinta juriului va fi actriţa australiană Cate Blanchett, cea de-a 12-a femeie care primeşte această funcţie, la patru ani după regizoarea neozeelandeză Jane Campion.

Ediţia de anul trecut, cea de-a 70-a, a fost marcată de o polemică pe tema prezenţei în competiţia oficială a filmelor produse şi difuzate de Netflix. Festivalul şi-a schimbat regulamentul, iar de acum înainte vor intra în competiţie doar filmele lansate în săli de cinema. Filmele Netflix pot fi totuşi prezente la Cannes în afara competiţiei, aminteşte Frémaux.

Citește și : SUA : Donald Trump se va opune legii privind cheltuielile federale adoptată de Congres

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Water Day – Marea bălăceală în Parcul ‘La Izvor’ din Chişinău

Water Day - Marea bălăceală în Parcul 'La Izvor' din Chişinău Centrul Municipal de Tineret din Chişinău a organizat în Parcul „La Izvor” din capitală...

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti Țările NATO de la Marea Neagră -Turcia, România și Bulgaria - au început o operațiune comună pentru...

Alertă falsă cu bombă la AIC. Aeroportul și-a reluat activitatea

Alertă falsă cu bombă la AIC. Aeroportul și-a reluat activitatea Autoritățile anunță că alerta s-a dovedit a fi falsă. Astfel, Aeroportul și-a reluat activitatea în...

Accident cu implicarea unui troleibuz ci zeci de pasageri la bord

Accident cu implicarea unui troleibuz ci zeci de pasageri la bord Un troleibuz cu circa 40 de pasageri la bord a fost implicat într-un accident...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.