Festivalul Sziget din Ungaria a fost ANULAT

Publicat:

Reprezentanţii Sziget din Ungaria, care organizează unele dintre cele mai importante festivaluri de muzică din Europa, au anunţat joi că au ales să anuleze principalul eveniment din această vară din Budapesta şi vor pregăti în schimb o ”mare revenire” în 2022, informează Reuters, potrivit agerpres.

Festivalul Sziget atrage în mod obişnuit câteva sute de mii de vizitatori pe o insulă de pe fluviul Dunărea din capitala Ungariei, artişti precum Foo Fighters, Ed Sheeran, Post Malone şi Macklemore numărându-se printre vedetele care au urcat pe scenă la cea mai recentă ediţie a evenimentului, din august 2019.


Citeşte şi: Pentagonul se teme de tot ce-i mai rău! Racheta chinezilor se poate prăbuşi într-o zonă populată – Black News

Incertitudinile asociate pandemiei privind călătoriile, cazarea şi, de asemenea, utilizarea cardurilor de vaccinare pe plan intern şi internaţional i-au determinat pe reprezentanţii companiei să îşi reanalizeze planurile pentru festivalul din această vară, au spus aceştia.

”Cu tristeţe în suflet, dar conştienţi de responsabilitatea noastră, văzând toată incertitudinea din jur… am luat o decizie de a pregăti în schimb Festivalul Sziget de anul viitor”, a declarat Tamas Kadar, principalul organizator al Sziget, citat într-un comunicat.

Citeşte şi: IFPMA este ‘dezamăgită’ de suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 – Black News

Festivalurile organizate de companie, la care firma cu capital privat din Statele Unite Providence Equity Partners a cumpărat o participaţie de 70% în 2017, reprezintă o atracţie turistică importantă în Ungaria, ţară în care industria turismului reprezintă mai mult de o zecime din producţia economică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile şi alte lucruri furate

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile şi alte lucruri furate Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost...

Kamala Harris, vizită rară la graniţa dintre SUA şi Mexic

Kamala Harris, vizită rară la graniţa dintre SUA şi Mexic Vicepreşedintele american Kamala Harris a făcut o călătorie rară la graniţa dintre SUA şi Mexic,...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.