Festivalul tradițional “Micul An Nou” a început în China

Publicat:

Milioane de familii îl sărbătoresc vineri pe Zeul Bucătăriei sau al Casei, o tradiţie milenară ce are loc în fiecare an cu o săptămână înainte de Anul Nou Chinezesc şi pentru care se pregătesc mâncăruri tradiţionale şi se servesc băuturi ca ofrandă pentru această divinitate, relatează EFE.

Potrivit credinţei populare, cu câteva zile înainte de Anul Nou, acest zeu merge la cer pentru a-i duce un raport despre fiecare familie împăratului Jade, fiinţa supremă din panteonul chinezesc. Pentru ca Zeul bucătăriei să ducă un raport favorabil, familia îi oferă o masă specială, cu ofrande sub formă de dulciuri şi produse de patiserie. Pentru a-i ura zeului o călătorie rapidă, familia îi ia portretul de pe perete, uneori îi unge buzele cu dulciuri şi îl arde afară. În ajunul Anului Nou, se pune o nouă fotografie a zeului deasupra sobei din bucătărie, invitându-l astfel înapoi în casă pentru noul an, conform agerpres.


Sărbătoarea cunoscută şi sub numele “Micul An Nou” a început joi în zona de nord a ţării în timp ce în partea de sud are loc vineri. Mai multe posturi de televiziune şi portaluri de internet au transmis primele evenimente la care au participat artişti de muzică populară precum şi jocurile de artificii.

Citește și : Cooperarea dintre Ungaria şi Serbia este esențială pentru protejarea frontierelor (Viktor Orban)

Sărbătoarea Zeului Bucătăriei, premergătoare Festivalului Primăverii, este marcată de numeroase minorităţi etnice din China prin diverse tradiţii. Etnia Tu, o minoritate din provincia de nord-est Qinghai, la graniţa cu Tibet, a organizat joi un concurs la care au participat 90 de familii pentru a alege cele mai bune preparate gătite în aburi, o condiţie obligatorie pentru mâncarea de sărbători.

Potrivit tradiţiei chineze, Zeul Bucătăriei urcă la cer în noaptea de Anului Nou, marcat anul acesta la 16 februarie, astfel încât ofrandele care au început joi vor dura toată săptămâna. În zilele rămase până la Anul Nou chinezii vor face curăţenie şi îşi vor decora casele cu hârtie colorată, vor cânta vor scrie binecuvântări şi vor găti cele mai bune mâncăruri pentru a întâmpina cum se cuvine anul Câinelui de pământ.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comuniștii nu au decis încă dacă-l susțin sau nu pe Stoianoglo

Comuniștii nu au decis încă dacă-l susțin sau nu pe Stoianoglo Comuniștii nu au decis deocamdată dacă-l vor susține sau nu la prezidențiale pe fostul...

Un bărbat s-a înecat în Nistru

Un bărbat s-a înecat în Nistru Un bărbat de 55 de ani s-a înecat în râul Nistru. Tragedia a avut loc în seara zilei de...

S-au găsit oase de mamut la Șoldănești. Arheologi din mai multe țări studiază teritoriul

S-au găsit oase de mamut la Șoldănești. Arheologi din mai multe țări studiază teritoriul O nouă descoperire arheologică în satul Climăuții de Jos. Arheologii au...

Hunter Biden renunţă la acţiunea în justiţie împotriva Fox News

Hunter Biden renunţă la acţiunea în justiţie împotriva Fox News Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, şi-a retras acţiunea în justiţie intentată postului Fox...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.