O fetiţă a murit după ce barca în care se afla s-a scufundat în Marea Egee

Publicat:

O fetiţă de nouă ani a murit joi în zori în naufragiul unei bărci transportând migranţi din Turcia, în largul Insulei Kastelorizo din sud-estul Mării Egee, a anunţat poliţia portuară greacă, informează AFP, potrivit agerpres.

Douăzeci şi cinci de pasageri au fost salvaţi, cinci din apă şi 20 de pe o stâncă unde au reuşit să ajungă, a precizat poliţia.


Scoasă din apă de o patrulă a Frontex (Agenţia europeană de supraveghere a frontierelor), fetiţa a murit la spitalul de pe insulă.

Citeşte şi: Doi români au fost prinşi în Canalul Mânecii cu un camion plin cu droguri

Nu au fost disponibile imediat detalii privind identitatea victimei şi a supravieţuitorilor.

Sute de persoane, dintre care mulţi copii, au murit în 2015 şi 2016 în canalul îngust dintre Turcia şi insulele greceşti din Marea Egee, atunci principala poartă de acces în Europa a refugiaţilor, în special sirieni.

Turcia şi statele UE au încheiat în martie 2016 un acord de închidere a acestei rute de migraţie, utilizată zilnic de mii de persoane. Sosirile continuă totuşi, în medie câteva zeci pe zi, cu o uşoară creştere constatată în august.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită ‘normală, exploratorie’

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită 'normală, exploratorie' Mircea Geoană a vorbit la Digi24 despre vizita pe care a făcut-o...

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe Varza murată este un preparat tradițional care nu lipsește din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.