Fiica dictatorului filipinez Marcos și-a falsificat diplomele de studiu

Publicat:

Imee Marcos, fiica dictatorului filipinez Ferdinand Marcos decedat în 1989, în prezent candidată pentru un post de senator, şi-ar fi falsificat diplomele universitare, a dezvăluit reţeaua de ştiri independentă Rappler, relatează joi EFE, potrivit agerpres.

Politiciana nu a absolvit “cum laude” studii de drept la Universitatea filipineză Diliman şi nici nu a obţinut o diplomă de la Universitatea americană Princeton, aşa cum şi-a trecut în CV, conform informaţiilor obţinute de Rappler, care a contactat cele două instituţii academice menţionate.


Citește și: Trump se consideră ‘hărțuit’ de anchetele asupra legăturilor sale cu Rusia

Din rezultatele anchetei realizate de Rappler reiese că Universitatea Diliman nu deţine documente care să confirme că Imee Marcos a absolvit cu acest calificativ şi nici că şi-a încheiat studiile. Conform vicepreşedintelui Universităţii, Teodoro Herbosa, Imee Marcos s-a înscris la studii de drept în 1979 şi 1983, dar nu există niciun document care să dovedească faptul că le-a absolvit şi nici că a obţinut vreo distincţie academică. “Arhivele universitare indică faptul că doamna Marcos a urmat cursuri preuniversitare la Facultatea de Arte şi Ştiinţe în anul universitar 1976-77”, a adăugat acesta.

Un reprezentant al Universităţii Princeton, Michael Hotchkiss, a răspuns solicitării Rappler, informând că fiica dictatorului filipinez a fost înregistrată ca student în perioadele 1973-1976 şi 1977-1979, dar nu şi-a finalizat studiile. În plus, Rappler a descoperit în “Town Topics”, ziarul Universităţii Princeton, un articol publicat în 1983 despre aşteptările studenţilor aflaţi în primul an de studiu, în care numele lui Marcos Imee era menţionat ca un exemplu de persoană care nu a reuşit să îşi finalizeze studiile.

Citește și: Theresa May revine la Bruxelles cu variante de compromis pentru Brexit

Imee Marcos, în vârstă de 60 de ani, ocupă în prezent funcţia de guvernator al regiunii Ilocos Norte, dar a început campania pentru un post de senator, intenţionând să participe la alegerile legislative şi municipale ce vor fi organizate în luna mai. Fiul său Matthew Marcos Manotoc candidează pentru postul de guvernator deţinut în prezent de aceasta în Ilocos Norte, de pe insula Luzon, regiunea natală a dictatorului Ferdinand Marcos, unde familia acestuia continuă să îşi menţină influenţa şi puterea.

Cuplul Ferdinand şi Imelda Marcos au guvernat statul Filipine între anii 1965 şi 1986, dintre care nouă (1972-81) sub legea marţială, perioadă cunoscută sub numele de “dictatură conjugală” şi în care au fost ucişi cel puţin 3.240 de persoane, 70.000 au fost închişi şi 34.000 torturaţi. În urma unei revolte populare paşnice, guvernarea cuplului dictatorial s-a încheiat în 1986, iar familia Marcos a plecat în exil în Hawaii, unde fostul preşedinte a murit în 1989. Văduva şi copiii săi s-au întors în ţară în 1992, unde le-au fost intentate peste 400 de proceduri judiciare. Niciuna dinte acestea nu a condus însă la condamnarea cu închisoarea. Comisia filipineză pentru bună guvernare a estimat că familia Marcos a acumulat în mod ilicit o avere de aproximativ 10 miliarde de dolari, majoritatea ascunsă în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.