X

Fiji şi Tonga, amenințate de două cicloane

Fiji şi Tonga şi-au pus în gardă marţi populaţiile cu privire la trecerea a două cicloane care s-au intensificat pe măsură ce s-au apropiat de cele două arhipelaguri din Pacific, informează AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile din ambele ţări au cerut locuitorilor să se pregătească pentru vânturi puternice şi inundaţii.

Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

Zazu, un ciclon de categoria unu, este însoţit de rafale de vânt de până la 90 km /oră şi se aşteaptă să se transforme miercuri într-un ciclon de categoria 2, potrivit serviciilor meteorologice din Tonga.

La rândul lor, meteorologii din Fiji au indicat că Yasa, un ciclon încadrat la categoria a treia atunci când se afla la 600 de kilometri de insula principală a arhipelagului, Viti Levu, s-ar putea transforma într-unul de categoria a cincea joi la sfârşitul zilei.

Primul ministru din Fiji, Frank Bainimarama, a solicitat populaţiei să se pregătească de evacuare.

“Începând de acum, trebuie să să fim pregătiţi pentru ploi abundente, vânturi devastatoare şi inundaţii de-a lungul coastei şi în toată ţara”, a avertizat acesta.

Potrivit serviciului meteorologic din Noua Zeelandă, Weatherbase, deşi întâlnirea celor două cicloane este puţin probabilă, apropierea lor a complicat prognozele meteorologice.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

Aceste furtuni tropicale sunt primele în acest debut al sezonului uraganelor din Pacificul de Sud, care durează de obicei până în luna mai.

În aprilie, ciclonul Harold, de categoria a cincea, provocat distrugeri extinse în Insulele Solomon, Fiji şi Tonga.

Tags: FijiNoua ZeelandapacificTongaWeatherbaseYasa
Categorii: Știrile zilei