Filat avertizează că Plahotniuc ar putea scăpa basma curată și cere implicarea Parchetului European

Fostul premier Vlad Filat acuză că investigația privind „furtul miliardului” continuă să fie construită pe o schemă falsă creată de Vladimir Plahotniuc, prin care adevărații beneficiari ai jafului ar fi protejați, iar vina ar fi aruncată spre persoane neimplicate.

Citește și: Tot mai mulți moldoveni aleg contracte legale de chirie

Potrivit Știri.md, Filat cere Parlamentului să reia public dosarul și solicită atragerea Parchetului European pentru o anchetă independentă. În mesajul său, Filat afirmă că protejarea depunerilor cetățenilor a fost doar un pretext. El amintește că peste 95% dintre deponenți aveau economii totale de doar 280 de milioane de lei, în timp ce din rezervele statului ar fi dispărut echivalentul a peste 5,6 miliarde de lei.

Filat avertizează că, dacă actuala construcție juridică nu este abandonată, dosarul nu va avea o finalitate reală. El susține că suma reală a creditelor neperformante din sistem era mult mai mică decât valoarea sumelor consumate din rezerve, iar deciziile instituțiilor statului ar fi trebuit investigate ca parte a unui mecanism prin care țara a pierdut aproximativ un miliard de dolari.

Fostul premier se declară unul dintre cei acuzați nejustificat în acest dosar, menționând decizia CEDO în favoarea sa și faptul că instanța supremă a refuzat să o execute. Potrivit lui, întregul proces este „o construcție falsificată”, iar adevărul nu poate fi aflat fără o ruptură totală de narativul instituit de Plahotniuc.

Filat solicită atragerea Parchetului European pentru o anchetă independentă, ridicarea oricărei forme de imunitate, „de la președintele Republicii până la ultimul cetățean din Registrul populației”, pentru ca orice implicare să poată fi investigată, reluarea în plen a întregii analize privind frauda bancară.

This post was last modified on 14/11/2025 10:47 10:47

Tags: Filat Plahotniucfurtul miliarduluiVlad FilatVlad Plahotniuc
Știrile zilei