Filiala franceză a PEN Club cere eliberarea scriitorului turc Ahmet Altan

Publicat:

Filiala franceză a PEN Club şi-a exprimat sprijinul, joi, faţă de jurnalistul şi scriitorul turc Ahmet Altan, aflat la închisoare, şi a invitat publicul să semneze o petiţie ce a fost lansată miercuri de editura Actes Sud în favoarea eliberării acestuia, informează AFP, potrivit agerpres.

“Filiala franceză a PEN Club a aflat cu multă emoţie şi îngrijorare despre condamnarea la închisoare pe viaţă a romancierului şi jurnalistului turc Ahmet Altan”, a anunţat această asociaţie într-un comunicat.


Citeşte şi: Fostul preşedinte bolivian este judecat în Florida

“Este clar că astăzi Turcia a devenit cel mai mare temnicer din lume al jurnaliştilor şi scriitorilor”, au afirmat reprezentanţii PEN Club.

Ahmet Altan a fost condamnat pe 16 februarie alături de alte cinci persoane – printre care se află şi fratele lui, jurnalistul Mehmet Altan – la închisoare pe viaţă pentru presupuse legături cu organizatorii tentativei de lovitură de stat din 2016.

“Cu toţii au fost acuzaţi că au participat la puciul eşuat din iulie 2016, în condiţiile în care ei nu făceau altceva decât să denunţe într-o manieră pacifistă, în unele cazuri de mai multe decenii, toate atingerile aduse democraţiei de către cei aflaţi la putere”, se afirmă în comunicatul PEN Club, care a cerut autorităţilor turce “să respecte obligaţiile constituţionale ce vizează protejarea libertăţii de exprimare şi garantarea respectării drepturilor omului”.

Citeşte şi: Un individ s-a autodetonat în faţa ambasadei americane din Muntenegru

Ahmet Altan, în vârstă de 68 de ani, este unul dintre cei mai renumiţi jurnalişti din Turcia. Două dintre romanele sale au fost publicate şi în limba franceză de editura Actes Sud: “Comme une blessure de sabre” (2000) şi “L’Amour au temps des revoltes” (2008).

Petiţia lansată miercuri, găzduită de site-ul Change.org, a fost semnată până la ora transmiterii acestor informaţii de peste 5.100 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.