Filiala din Rusia a postului de radio Europa Liberă, amendată ca “agent străin”

Publicat:

Justiţia rusă a condamnat joi filiala din Rusia a postului de radio Europa Liberă (Radio Free Europe/Radio Liberty), finanţat de Congresul american, la plata unei amenzi pentru că nu a furnizat informaţii cu privire la fondurile pe care le primeşte, aşa cum cere statutul său de “agent străin”, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest post de radio, care emite în limba rusă şi deţine un site de informare tot în limba rusă, a fost amendat cu 100.000 de ruble sau 1.360 de euro, a anunţat purtătoarea de cuvânt a tribunalului moscovit Tverskoi, Anastasia Dziurko, citată de Interfax.


Citește și : Salvini: Nicio singură altă persoană să nu ajungă în ambarcaţiuni în Italia

Din 2017, o lege permite încadrarea tuturor media internaţionale care operează în Rusia ca “agent străin”, conform unei decizii a Ministerului Justiţiei.

Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), “Radio Svoboda” în limba rusă, a fost înregistrată sub acest calificativ în decembrie 2017, la fel ca alte opt media americane.

În virtutea acestei legi, RFE/RL trebuie în special să transmită autorităţilor ruse detaliile finanţării sale, cerinţă căreia radioul nu s-a conformat, potrivit justiţiei ruse.

De asemenea, postul de radio trebuie să indice în orice document pe care îl produce că este astfel încadrat.

“Orice presupunere că RFE/RL este agentul unui guvern este falsă. Aceste acuzaţii ne afectează capacitatea de a lucra în Rusia, ele reprezintă o ameninţare pentru angajaţii noştri din Rusia”, a declarat joi preşedintele RFE / RL, Thomas Kent.

“Considerăm că această lege este îndreptată exclusiv împotriva noastră”, a adăugat el, reamintind că “legile Statelor Unite garantează libertatea editorială a companiei noastre”.

RFE/RL a fost înregistrată ca “agent străin” la puţin timp după decizia SUA de a-i retrage acreditarea postului de televiziune rusesc internaţional RT (Russia Today) pentru a acoperi actualitatea Congresului american.

Citește și : Guvernul german şi cel ungar au ‘viziuni diferite’ cu privire la abordarea migraţiei, constată Merkel

Duma de Stat -camera inferioară a parlamentului rus – a anunţat marţi că pregăteşte o lege care va obliga jurnaliştii care lucrează pentru mass-media declarate drept “agent străin” să fie şi ei încadraţi ca “agent străin”, cu titlu individual.

Acest calificativ controversat a fost aplicat în epoca stalinistă la adresa oponenţilor reali sau presupuşi, iar apoi a fost folosit în anii 1970 şi 1980 împotriva disidenţilor acuzaţi de puterea sovietica că ar fi în solda Occidentului, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările După visul de aderare la UE, pentru Republica Moldova și Ucraina vin zilele de...

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă Moldovenii, stabiliți în Germania, își vor putea menține și cetățenia țării lor, concomitent cu...

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau...

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare Ţările Uniunii Europene vor deschide negocierile de aderare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.