Filipine anunţă o nouă relaxare a restricţiilor anti-coronavirus

Publicat:

Guvernul filipinez a anunţat vineri o nouă relaxare a restricţiilor anti-coronavirus, începând cu săptămâna viitoare, inclusiv redeschiderea sălilor de cinema, a sălilor de jocuri şi a unor atracţii turistice, informează dpa, potrivit agerpres.  

Celula guvernamentală pentru gestionarea crizei pandemice a aprobat de asemenea o participare mai numeroasă la adunări religioase începând cu 15 februarie, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte, Harry Roque. “Adunările religioase (…) ar trebui să fie permise într-o proporţie de până în 50% din capacitatea de locuri în picioare sau pe scaune”, a spus el.


Citește și : Polonia cere din nou Germaniei despăgubiri de război

Alte activităţi vor putea fi redeschise, printre care şcolile auto, sălile de cinema, muzeele, sălile de jocuri şi centrele culturale. De asemenea va fi permisă organizarea de evenimente sociale limitate, în clădiri acreditate de Departamentul Turismului, a spus Roque.

“A fost, de asemenea, aprobată redeschiderea unor atracţii turistice, precum parcurile, parcurile tematice, siturile naturale şi obiectivele istorice”, a adăugat el.

Roque a subliniat că toate aceste operaţiuni vor putea fi desfăşurate doar cu respectarea strictă a regulilor de sănătate publice stabilite de Ministerul Sănătăţii, printre care distanţarea fizică.

Guvernul filipinez a impus un lockdown în cea mai mare insulă a ţării, Luzon, şi în alte zone cu risc ridicat la mijlocul lui martie anul trecut, însă a început să relaxeze restricţiile în iunie, pentru a relansa economia.

Citește și : Ungaria, prima țară din UE care începe vaccinarea cu Sputnik V

Transportul public, mall-urile, saloanele de coafură şi frizeriile, restaurantele şi cabinetele private au fost redeschise, însă pot opera doar la capacitate redusă. Restricţiile de călătorie sunt încă în vigoare atât pentru deplasările interne, cât şi pentru cele peste hotare.

Vineri, numărul total de contaminări cu noul tip de coronavirus a ajuns în Filipine la 545.300, dintre care 2.022 în ultimele 24 de ore. Numărul de decese cauzate de COVID-19 a crescut cu 26 într-o zi, totalizând 11.495, potrivit Ministerului Sănătăţii filipinez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.