Filipine: Bilanţul victimelor în urma uraganului Mangkhut ar putea ajunge la 100 de morți

Publicat:

Circa 100 de persoane din Filipine şi-ar fi pierdut viaţa din cauza taifunului Mangkhut, printre care şi 40 de oameni prinşi într-o baracă îngropată de o alunecare de teren într-o provincie din nord, se tem autorităţile, informează duminică dpa, potrivit agerpres.

Baraca servea drept adăpost pentru şantierul unei vechi mine din oraşul Itogon, la circa 200 de kilometri nord de Manila, şi “a dispărut” în timpul unei alunecări de teren, a precizat primarul oraşului, Victorio Palangdan.


Citește și : Primarul Londrei îndeamnă la organizarea unui al doilea referendum asupra Brexitului

Se crede că în baracă erau circa 40-50 de persoane în momentul alunecării de teren, alte 32 de decese fiind raportate în incidente separate produse în Itogon, a adăugat oficialul.

“Nu vreau să cred asta, dar se pare că numărul victimelor de aici ar putea urca până la cel puţin 100”, a spus acesta.

Autorităţile au confirmat 28 de decese într-o alunecare de teren şi alte accidente în zonele limitrofe Itogon, care s-au confruntat sâmbătă timp de 20 de ore cu taifunul Mangkhut.

Palangdan a spus că zona în care este localizată baraca este “periculoasă din cauza unui tunel minat” de către o corporaţie privată cu zeci de ani în urmă, acuzând activitatea minieră pentru alunecările de teren produse în regiunea oraşului de 60.000 de locuitori.

“Nicio activitate minieră nu ar mai trebui să aibă loc în această regiune”, a spus acesta.

Mangkhut a lovit Filipinele sâmbătă seară după ce a răvăşit regiunea nordică Luzon cu ploi torenţial şi rafale puternice de vânt.

Citește și : Iranul „susţine alegerile poporului irakian”

Taifunul, cel mai puternic care a lovit anul acesta Filipinele, a adus cu sine inundaţii şi a întrerupt alimentarea cu energie electrică în şapte provincii, afectând peste 4 milioane de persoane.

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a inspectat zonele sinistrate survolând cu elicopterul provincia Cagayan, situată la 382 de kilometri de Manila, unde Mangkhut şi-a făcut simţită prezenţa în oraşul Baggao, în prima parte a zilei de sâmbătă.

Şeful statului a exprimat condoleanţe pentru cei ucişi de taifun: “Împărtăşesc durerea celor care au pierdut pe cineva apropiat”, a spus preşedintele. “Acestea sunt ceea ce numim evenimente neprevăzute”.

Mangkhut a lovit nordul Filipinelor aducând cu sine vânt cu viteze de până la 205 km/h şi de 285 km/h la rafală. Taifunul şi-a diminuat forţa când a părăsit teritoriul statului sâmbătă seară, îndreptându-se spre sudul Chinei.

Filipine se confruntă în medie în fiecare an cu 20 de cicloane, care produc inundaţii, alunecări de teren şi alte accidente.

Haiyan, cel mai puternic taifun care a lovit ţara în noiembrie 2013, a ucis peste 6.300 de persoane, iar peste 4 milioane de oameni au rămas fără locuinţe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.