X

Filipine permit accesul SUA la noi baze militare

SUA şi Filipine au anunţat joi un acord ce le permite soldaţilor americani să aibă acces la patru noi baze militare în această ţară din Asia de Sud-Est care caută, la fel ca aliatul său de cursă lungă, să contracareze consolidarea militară a Chinei, informează AFP, potrivit agerpres.

Washingtonul şi Manila au convenit asupra extinderii unui acord existent, pentru a include patru noi baze “în regiuni strategice ale ţării”, într-un moment în care ministrul american al apărării Lloyd Austin efectuează o vizită în Filipine.

Citeşte şi: Cum s-a intersectat războiul din Ucraina cu războaiele culturale – Black News

“Filipine şi SUA sunt mândre să anunţe planurile lor menite să accelereze punerea completă în aplicare a Acordului de Cooperare Întărită în materie de Apărare (EDCA), cu decizia de a desemna patru noi situri convenite în regiuni strategice ale ţării”, au transmis responsabili americani şi filipinezi într-o declaraţie comună.

Negocieri erau în curs cu privire la o eventuală a cincea bază, a declarat înainte de aceasta un înalt responsabil filipinez.

Cele două ţări sunt de mai multe decenii aliate în materie de securitate, în special printr-un tratat de apărare şi un pact din 2014, cunoscut sub acronimul EDCA, ce le permite soldaţilor americani accesul la cinci baze filipineze, dar să şi stocheze acolo echipamente şi materiale militare.

Prin acest nou anunţ, SUA vor avea acces la cel puţin nouă baze militare în Filipine.

Acest anunţ survine în condiţiile în care SUA caută să-şi întărească legăturile cu Manila, care au slăbit în ultimii ani. Fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte a preferat să se întoarcă spre China în detrimentul Washingtonului, fostă putere colonială în Filipine, însă noul guvern al lui Ferdinand Marcos Jr a dorit să repare relaţia bilaterală.

Citeşte şi: Phenianul avertizează cu ‘cea mai dură reacţie’ la acţiunile militare ale SUA în regiune – Black News

Reafirmarea poziţiei Beijingului la adresa Taiwanului şi construirea de baze chineze în Marea Chinei de Sud au determinat Washingtonul şi Manila să-şi întărească parteneriatul.

Dată fiind vecinătatea cu Taiwanul şi cu apele sale, cooperarea cu Filipine ar constitui un element-cheie în eventualitatea unui conflict cu Beijingul. Un general cu patru stele al US Air Force a pronosticat recent că o astfel de confruntare ar putea avea loc începând din 2025, scrie AFP.

Tags: EDCAFerdinand Marcos Jr.filipineLloyd AustinmanilaSUAUS Air Forcewashington
Categorii: Știrile zilei