X

Filipinele cer ajutor Japoniei şi SUA pentru a limita şi curăţa o scurgere de petrol la zece zile după naufragiul unui petrolier

Filipinele au cerut vineri ajutor Japoniei şi Statelor Unite în eforturile lor de a limita şi curăţa o scurgere de petrol la zece zile după naufragiul unui petrolier, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Princess Empress transporta aproximativ 800.000 de litri de păcură când s-a scufundat în marea agitată, în largul insulei Mindoro, la sud de capitala Manila.

Citește și : Biden ignoră criticile vehemente ale Beijingului

Autorităţile, care estimează că nava se află la aproximativ 400 de metri adâncime, au indicat că nu au mijloacele pentru a ajunge la epavă şi a extrage petrolul.

Japonia a trimis paza de coastă la Manila pentru a sprijini investigaţia şi pentru a ghida activităţile de curăţare în curs, a anunţat vineri Garda de Coastă din Filipine.

Manila a cerut de asemenea ajutor din partea Statelor Unite, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, Armando Balilo. El nu a precizat tipul de ajutor solicitat şi Ambasada Statelor Unite nu a reacţionat imediat.

Această poluare a contaminat apele şi plajele a nouă municipalităţi de-a lungul coastei provinciei Oriental Mindoro, cunoscută pentru viaţa marină bogată. Peste 2.500 de hectare de recife de corali, mangrove şi alge ar putea fi afectate de această scurgere de păcură, a susţinut Ministerul Mediului.

Nu este clar câtă motorină şi ulei s-au deversat în apă. Garda de Coastă din Filipine a declarat vineri că a găsit petrol până la insula Casian, în largul coastei de nord a insulei vestice Palawan, la aproximativ 350 de kilometri sud-vest de locul unde a naufragiat petrolierul.

Zeci de oameni s-au îmbolnăvit în estul Mindoro, unde petrolul a poluat zonele de coastă, a anunţat guvernul local la începutul săptămânii.

Citește și : Puterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

Un baraj pentru blocarea deversării de petrol a fost instalat miercuri, după ce marea agitată a împiedicat eforturile de a limita pata.

Mii de pescari au fost sfătuiţi să nu iasă în larg până la o nouă notificare din partea autorităţilor. Înotul este interzis în zona poluată.

 

Tags: filipinemanilaMindoronaufragiupetrolier
Categorii: Știrile zilei