Filipinele interzic intrarea a doi senatori americani

Publicat:

Filipinele au interzis intrarea în ţară a doi senatori americani şi au ameninţat că vor impune cerinţe de viză vizitatorilor americani dacă Washingtonul aplică sancţiuni împotriva filipinezilor implicaţi în încarcerarea unei figuri a opoziţiei, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, citat de France Presse, scrie agerpres.

Senatorilor americani Richard Durbin şi Patrick Leahy li s-a interzis intrarea în Filipine după ce au introdus în bugetul SUA pentru 2020 o prevedere pentru a împiedica responsabilii filipinezi implicaţi în trimiterea la închisoare a senatoarei Leila de Lima să intre în Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Salvador Panelo.


Citește și : Fiji se pregătește să dea piept cu ciclonul Sarai

Leila de Lima, una dintre principalele opozante ale preşedintelui Rodrigo Duterte care i-a denunţat politica antidrog ce a făcut mii de morţi, este încarcerată din februarie 2017 sub acuzaţia de trafic de droguri. Adversara îşi revendică nevinovăţia şi îl acuză pe preşedintele filipinez că îi persecută pe adversarii săi politici.

“Dacă ei aplică această dispoziţie a bugetului american, vom fi obligaţi să cerem tuturor americanilor care intră în această ţară să obţină o viză pentru a fi autorizaţi”, a spus Panelo.

Turiştii americani, care pot rămâne în Filipine 30 de zile fără viză, reprezintă mai mult de o zecime dintre vizitatorii ţării, potrivit Departamentului de Turism.

Amendamentul senatorilor americani permite Statelor Unite să refuze intrarea în ţară a responsabililor filipinezi dacă Departamentul de Stat american găseşte “informaţii credibile” cu privire la cei implicaţi în detenţia lui Leila de Lima.

Într-o declaraţie scrisă în închisoare, dna de Lima le-a mulţumit senatorilor americani, subliniind că “impunitatea nu mai poate dura”.

Ea a adăugat că detenţia sa este un act de represalii pentru ancheta pe care a efectuat-o de-a lungul anilor privind uciderile extrajudiciare comise de către “escadroanele morţii” în cadrul luptei antidrog în perioada când preşedintele Duterte era primarul oraşului Davao (sud).

Citește și : Rusia, Iranul și China au început exercițiile comune în Oceanul Indian

Mulţi filipinezi au rude care au emigrat în Statele Unite şi au devenit cetăţeni americani.

Războiul sângeros al preşedintelui Duterte împotriva traficanţilor de droguri, susţinut de numeroşi filipinezi, dar criticat de apărătorii drepturilor omului care îl consideră crimă de război, ar fi făcut cel puţin 5.500 de morţi sau chiar de patru ori mai mult, potrivit unor diferite estimări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern”

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe medici, asistenți medicali, conducători...

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.