Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Publicat:

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost difuzate pentru prima dată în prezența presei și a publicului. Soțul victimei este acuzat că și-a drogat sistematic soția cu somnifere și a recrutat zeci de bărbați străini pentru a o viola, timp de peste un deceniu.

Pentru prima dată, mai multe clipuri video şi fotografii au fost difuzate vineri, în prezenţa publicului, la aşa-numitul proces al violurilor din Mazan, relatează AFP. Revenind asupra deciziei iniţiale a preşedintelui său, Roger Arata, tribunalul penal din Vaucluse a decis, după o lungă dezbatere între părţi, că imaginile difuzate în timpul acestui proces vor fi de acum înainte difuzate în prezenţa presei şi a publicului, potrivit stiripesurse.


Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Dominique Pelicot, în vârstă de 71 de ani, a înregistrat video multe dintre infracțiunile comise împotriva fostei sale soții și a recunoscut acuzațiile aduse împotriva sa. Cu toate acestea, alți 50 de bărbați sunt acuzați de viol alături de el, iar înregistrările video sunt considerate dovezi semnificative în acest caz.

Judecătorul a anunțat vineri că, înainte de vizionarea imaginilor, va exista un anunț în sala de judecată „prin care li se va permite persoanelor sensibile și minorilor să părăsească sala”. El a adăugat că probele video proiectate vor fi difuzate doar atunci când vor fi „strict necesare pentru expunerea adevărului”, la cererea uneia dintre părți.

Publicul francez a fost șocat de numărul de bărbați implicați în acest caz. Poliția a reușit să identifice doar 50 de suspecți din cei 83 care au apărut în videoclipurile lui Dominique Pelicot. Vârstele lor variază între 26 și 68 de ani, iar bărbații provin din toate categoriile sociale: pompieri, farmaciști, muncitori și jurnaliști. Mulți dintre ei sunt tați și soți.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Dintre ceilalți bărbați acuzați, doar 15 recunosc violul, iar toți ceilalți recunosc doar participarea la acte sexuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902 Portul fluvial al celui mai mare oraş brazilian din pădurea...

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie 6 octombrie este a 279-a zi a calendarului gregorian și a 280-a zi în anii bisecți.   Sărbatorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.