Filmul lui Paul Thomas Anderson, One Battle After Another, a fost desemnat cel mai bun lungmetraj la cea de-a 35-a ediție a Gotham Awards, în timp ce regizorul iranian Jafar Panahi a obținut trei trofee, luni noapte, în debutul sezonului premiilor cinematografice americane.
Gala, organizată la Cipriani Wall Street în Manhattan, New York, de către Gotham Film & Media Institute, este cunoscută pentru accentul pus pe producții independente și pentru numărul mare de trofee onorifice dedicate favoriților la Oscar. Alegerea unui film de studio cu un buget estimat la peste 130 de milioane de dolari drept „Cel mai bun film” a reprezentat o premieră în istoria evenimentului, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Decizia vine la doi ani după eliminarea plafonului de 35 de milioane de dolari pentru bugetul filmelor eligibile. Iar One Battle After Another, o dramă despre relația tată–fiică pe fundalul protestelor generaționale, este considerată deja favorita principală la Oscarul pentru cel mai bun film.
„Nu mă așteptam deloc la asta. Începusem să cred că nu mai înțeleg ce se întâmplă. Mulțumesc tuturor. Putem să mergem acasă… sau la un bar”, a spus regizorul Paul Thomas Anderson pe scenă.
Panahi, triumf în pofida represiunii din Iran
Jafar Panahi a câștigat premiile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu original și cel mai bun film internațional pentru drama sa de răzbunare It Was Just an Accident. Ironia serii a fost însă contextul: luni, avocatul său, Mostafa Nili, a anunțat că Panahi a fost condamnat în Iran la un an de închisoare și o interdicție de călătorie pe doi ani.
Regizorul fusese arestat în 2023, înainte de a realiza filmul, și eliberat după un protest prin greva foamei. Din 2010, Panahi are interdicție oficială de a face filme sau de a părăsi țara, dar a continuat să lucreze clandestin. În mai 2025, It Was Just an Accident a câștigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes.
„Dedic acest premiu cineaștilor independenți din Iran și din întreaga lume, celor care continuă să filmeze în tăcere, fără sprijin și uneori riscând totul, având doar credința în adevăr și umanitate”, a declarat Panahi în mesajul transmis la gala Gotham.
Evenimentul a inclus și o serie de premii onorifice acordate unor producții și personalități marcante din sezonul în curs: Frankenstein (Guillermo del Toro), Springsteen: Deliver Me From Nowhere (Scott Cooper), Tessa Thompson (Hedda), Noah Baumbach (Jay Kelly), distribuția filmului Sinners, precum și Luca Guadagnino și Julia Roberts (After the Hunt). Hugh Jackman și Kate Hudson au fost celebrați pentru rolurile din Song Sung Blue.












