X

Financial Times: Negociatorul UE, Michel Barnier, este deschis extinderii cu un an a tranziţiei Brexitului

Negociatorul pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, este deschis extinderii cu un an a tranziţiei pentru Brexit, a relatat marţi publicaţia Financial Times, citată de Reuters.

Extinderea cu un an a perioadei de tranziţie ar fi condiţionată de acceptarea de către premierul britanic Theresa May a unui aşa-numit control dublu, pentru a se evita instalarea unei graniţe cu Irlanda de Nord, au declarat diplomaţi citaţi de Financial Times.

Potrivit publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, Comisia Europeană s-a oferit să permită Marii Britanii să rămână în uniunea vamală şi pe piaţa internă dincolo de termenul convenit pentru tranziţie, respectiv sfârşitul lunii decembrie a anului 2020.

Barnier  a declarat marţi că Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor lucra „calm şi serios” în următoarele săptămâni pentru a ajunge la un acord privind retragerea Marii Britanii din blocul european fără să se creeze o graniţă strictă între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.

Liderii celor 27 de state membre care vor rămâne în UE vor discuta despre progresul negocierilor miercuri seara.

Tags: brexitirlandairlanda de nordmarea britanieMichel BarniernegocieriTheresa May
Categorii: Diaspora