Finlanda îşi menţine titlul de cea mai fericită ţară din lume

Publicat:

Finlanda este, pentru al doilea an consecutiv, ţara cea mai fericită din lume, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat miercuri, în timp ce Sudanul de Sud, pradă războiului, ocupă ultimul loc, informează AFP, scrie News.ro .

Ţara celor 190.000 de lacuri, cunoscută pentru pădurile şi saunele sale, devansează Danemarca (pe locul doi), urmată de Norvegia, Islanda, Olanda, Elveţia, Suedia sau Noua Zeelandă şi Canada, potrivit clasamentului 2019 al “World Happiness Report”.


Citește și : Este „posibilă” o scurtă amânare a Brexit-ului, doar dacă parlamentul britanic va aproba acordul de ieşire

Ţările din fruntea clasamentului îndeplinesc ansamblul indicatorilor şi se distanţează graţie stabilităţii din societatea lor – indicatorul de fericire schimbându-se puţin din 2005.

România se situează pe poziţia 48, în urcare faţă de raportul publicat anul trecut în care ocupa locul 52.

Franţa pierde un loc în raport cu anul 2019 şi ocupă poziţia a 24-a, după Mexic şi în faţa Taiwanului. Belgia coboară două locuri, până pe 18.

Metodologia folosită a constat în chestionarea unui eşantion de persoane din 156 de ţări diferite care au răspuns la o serie de întrebări privind percepţia asupra calităţii vieţii lor pe o scară de la 0 la 10.

În ciuda problemelor legate de Brexit, Regatul Unit a câştigat patru locuri în clasamentul 2019 şi şi-a adjudecat locul 15.

În ceea ce priveşte Statele Unite, acestea au ajuns pe locul 19.

Sudanul de Sud ocupă ultimul loc. ONU a declarat recent că 60% din populaţie a fost ameninţată de foamete atunci când ţara s-a aflat în război civil în timpul căruia 400.000 de persoane au fost ucise.

Yemen, Afganistan şi Republica Centrafricană, de asemenea în război, figurează în coada clasamentului.

Publicarea coincide cu Ziua Mondială a Fericirii, stabilită de ONU şi celebrată pe 20 martie.

Citește și : După ultima serie de manifestaţii violente ale „vestelor galbene”, preşedintele Macron mobilizează un dispozitiv militar antiterorist

Autorii raportului indică faptul că fericirea în lume a avut un recul în ultimii ani, corelată cu o creştere a sentimentelor negative între care “nelinişte, tristeţe şi furie, în special marcată în Asia şi în Africa, şi mai recent în alte părţi ale Globului”, potrivit raportului.

Studiul s-a axat şi pe evoluţia ţărilor din clasament din 2005: cele mai importante 20 de creşteri, jumătate se găsesc în Europa Centrală şi orientală, cinci sunt în Africa subsahariană şi trei în America Latină.

Cinci principale scăderi din 2005 au fost înregistrate de Yemen, Indian, Siria, Botswana şi Venezuela.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.