Finlanda : Marocanul vinovat de atacul multiplu cu cuţitul din august 2017 se consideră un soldat al grupării Stat Islamic

Publicat:

Marocanul care a atacat cu cuţitul mai multe persoane în Finlanda în august 2017, omorând două persoane şi rănind nouă, se consideră un soldat al grupării Stat Islamic (SI) şi a invocat printre motivele agresiunii sale loviturile aeriene din Siria ale coaliţiei conduse de SUA, a comunicat miercuri poliţia finlandeză, transmit Reuters şi Xinhua.

Abderrahman Bouanane, la acel moment un solicitant de azil în vârstă de 22 de ani, s-a recunoscut vinovat de atacul multiplu cu cuţitul, pe care poliţia finlandeză îl califică drept primul atac terorist din istoria ţării, conform agerpres.


‘El se vede pe sine ca un luptător, un soldat pentru ISIS. Ar fi vrut ca ISIS să-şi asume responsabilitatea pentru fapta lui, dar, aşa cum ştim, acest lucru nu s-a întâmplat’, a declarat inspectorul de poliţie Olli Toyras de la Biroul Naţional de Investigaţii, într-o conferinţă de presă.

Citește și :  Turcia îndeplinește toate criteriile cerute de UE pentru liberalizarea vizelor

‘Pe baza anchetei, putem spune că a acţionat singur. Am putea spune ca un lup singuratic’, a afirmat Toyras.

Bouanane a sosit în Finlanda în 2016, a locuit într-un centru de primire din oraşul Turku şi i-a fost respinsă cererea de azil.

El le-a declarat anchetatorilor că a început să citească despre ISIS cu trei luni înainte de atac.

Poliţia a finalizat ancheta penală, iar procesul urmează să înceapă în martie.

În urma atacului comis de marocan, guvernul de la Helsinki a înaintat în parlament un proiect legislativ care acordă puteri sporite autorităţilor pentru monitorizarea activităţilor online ale populaţiei şi le permite serviciilor de informaţii să supravegheze comunicaţiile în afara graniţelor Finlandei.

În ţara vecină Suedia, un bărbat de origine uzbecă a ucis, la volanul unui camion, cinci pietoni în aprilie 2017. El a declarat poliţiei că a dorit să pedepsească Suedia pentru că participă la lupta împotriva Statului Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Majoritatea actelor normative adoptate în Parlament au venit de la Guvern

Majoritatea actelor normative adoptate în Parlament au venit de la Guvern În sesiunea parlamentară de primăvară, care s-a încheiat pe 31 iulie, cele mai multe...

Ucraina a luat prizonieri de război în incursiunea din regiunea rusă Kursk

Ucraina a luat prizonieri de război în incursiunea din regiunea rusă Kursk Forţele armate ucrainene au luat prizonieri mai mulţi soldaţi ruşi în districtul Sudja...

Partidul Șansă, amenzi pentru accesarea ilegală a datelor personale

Partidul Șansă, amenzi pentru accesarea ilegală a datelor personale Instanța de fond a recunoscut vinovat partidul Șansă de accesarea ilegală a datelor cu caracter personal....

Janis Mazeiks îi încurajează pe cetăţenii Moldovei să participe la referendum

Janis Mazeiks îi încurajează pe cetăţenii Moldovei să participe la referendum Referendumul este un element foarte important pentru Republica Moldova și noi sperăm că la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.