X

Finlanda şi Suedia reafirmă că doresc să adere la NATO împreună

Premierul suedez Ulf Kristersson şi omoloaga sa finlandeză Sanna Marin şi-au reafirmat joi angajamentul de a continua împreună procesul de aderare la NATO, deşi Turcia îşi menţine veto-ul în cazul Suediei, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit agerpres.  

“Ne-am urcat împreună în această barcă şi vom face călătoria împreună”, a declarat Ulf Kristersson la o conferinţă comună de presă la Stockholm cu Sanna Marin, care a exprimat o poziţie similară şi a risipit astfel îndoielile după ce ministrul său de externe Pekka Haavisto declarase anterior că Finlanda şi-ar putea reconsidera poziţia asupra unei aderări în comun cu Suedia din cauza veto-ului turc asupra acesteia.

Citește și : Lavrov susţine că Occidentul intenţionează să transforme Republica Moldova în ‘următoarea Ucraină’

“Cred că este important să trimitem un mesaj clar: este în interesul tuturor să intrăm împreună în NATO”, a indicat şefa guvenului de la Helsinki.

Turcia a devenit în ultimele zile şi mai radicală împotriva primirii Suediei în NATO după ce o grupare prokurdă a “executat” simbolic la Stockholm un manechin care-l înfăţişa pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi un membru al extremei drepte a ars un exemplar al Coranului în capitala suedeză.

Încercând totuşi să convingă Ankara să-şi ridice veto-ul, guvernul de la Stockholm a anunţat joi un proiect pentru înăsprirea legislaţiei antiteroriste, care asimilează infracţiunilor sprijinul financiar sau sub altă formă oferit organizaţiilor teroriste.

Citește și : Tancurile Ucrainei nu vor face ‘mare brânză’ în absența avioanelor militare moderne

“Trebuie să fim calmi şi să revenim la masa dialogului, pentru că acesta a dat rezultate, ceea ce a confirmat şi Turcia. Trebuie să revenim la o discuţie rezonabilă între noi”, a mai spus premierul suedez, care s-a declarat “înţelegător” faţă de “frustrarea” finlandezilor.

Tags: finlandaNATOSanna MarinturciaUlf Kristersson
Categorii: Diaspora