
Parchetul finlandez a anunțat luni inculparea a trei membri ai echipajului petrolierului Eagle S, printre care și căpitanul navei, acuzați de participare la sabotaj contra cablurilor submarine în Marea Baltică la finalul anului trecut, transmit AFP și Reuters.
”Procurorul general adjunct a inițiat urmărirea în justiție pentru avariere gravă cu caracter penal și obstrucționare gravă a comunicațiilor, contra căpitanului, ofițerului I și ofițerului II ai petrolierului Eagle S, înregistrat în Insulele Cook”, indică un comunicat al Parchetului finlandez.
”Proprietarii cablurilor au suferit pagube imediate de cel puțin 60 de milioane de euro, sub forma cheltuielilor de reparație”, adaugă comunicatul citat.
Pe 25 decembrie 2024, cablul submarin electric EstLink 2, ce leagă Estonia și Finlanda, a fost secționat în ceea ce autoritățile de la Helsinki suspectează că a fost un act de sabotaj. De asemenea, au fost avariate patru cabluri de telecomunicații, printre care cablul de fibră optică C-Link1 între Helsinki și portul german Rostock, ce mai fusese avariat într-un incident similar în noiembrie același an.
În urma acestui incident, autoritățile finlandeze au arestat petrolierul Eagle S, a cărui ancoră se crede că a avariat cablul submarin.
Potrivit Uniunii Europene, nava ar putea aparține așa-numitei ”flote fantomă” ruse, formată din petroliere și nave-cargo pe care Moscova le utilizează în mod neoficial pentru a ocoli sancțiunile asupra transporturilor de țiței.