Finlanda va permite de luna viitoare adunările cu mai puţin de 500 de persoane

Publicat:

Finlanda se pregăteşte să autorizeze din 13 mai adunările publice de până la 500 de participanţi, faţă de limita actuală de zece persoane, a declarat prim-ministrul Sanna Marin (foto), transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Am reuşit deocamdată să frânăm propagarea epidemiei’, a afirmat şefa guvernului de la Helsinki, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri. ‘Finlanda va relaxa de acum încolo restricţiile’, a adăugat ea.


Citeşte şi: Trump SUSPENDĂ eliberarea green card-urilor

Adunările de peste 500 de persoane vor rămâne interzise cel puţin până la sfârşitul lui iulie.

Sanna Marin a mai precizat că va creşte numărul de testări şi va fi pusă în funcţiune o aplicaţie mobilă pentru detectarea lanţurilor de contaminare.

Citeşte şi: Turcia a intrat în patru zile de carantină

O decizie privind redeschiderea sau nu a şcolilor va fi luată săptămâna viitoare, a mai indicat ea.

Până miercuri seara, în Finlanda erau confirmate 4.129 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar numărul deceselor ajunsese la 149. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.