Firmele chineze de stat sunt îndemnate să renunţe la serviciile marilor companii internaţionale de audit

Publicat:

Autorităţile chineze au îndemnat firmele de stat să înceteze să mai utilizeze serviciile marilor firme internaţionale de audit, o dovadă a îngrijorărilor Beijingului cu privire la securitatea datelor, în pofida unui acord recent care permite inspecţii ale auditorilor americani cu privire la sutele de firme chineze listate la Bursa de la New York, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Ministerul de Finanţe se numără printre entităţile guvernamentale de la Beijing care în ultima lună au trimis aşa-numite orientări informale către anumite companii de stat, prin care le îndeamnă să lase să expire contractele pe are le au cu marile companii globale de audit (PwC, EY, KPMG şi Deloitte). Chiar dacă subsidiarele din străinătate vor putea utiliza în continuare auditori americani, firmele mamă au fost îndemnate să utilizeze companii de audit din China sau Hong Kong.


Citeşte şi: Un spital din 10 a fost avariat în Ucraina în timpul războiului – Black News

China vrea să reducă influenţa pe care o au marile firme globale de audit pentru a asigura securitatea datelor naţionale precum şi pentru a impulsiona industria locală de audit, au precizat sursele citate de Bloomberg. Autorităţile de la Beijing au formulat sugestii similare firmelor de stat timp de mai mulţi ani însă recent au accentuat că firmele ar trebui să utilizeze alţi auditori decât cele patru mari firme globale. Sursele au adăugat că nu au fost stabilite termene limită pentru aceste modificări şi înlocuirea auditorilor ar putea să aibă loc treptat pe măsură ce contractele actuale expiră.

Gestionarea datelor a devenit unul din domeniile asupra căruia Beijingul şi-a sporit controlul pentru a se asigura că nu reprezintă o ameninţare la adresa intereselor economice ale ţării. Însă reorientarea spre firme de audit mai puţin cunoscute ar putea genera riscuri pentru China deoarece companiile de stat vor avea dificultăţi în a atrage capital de la investitorii internaţionali.

“Nu sunt sigur dacă datele ţinute secrete ca urmare a acestor modificări sunt suficient de importante pentru a justifica limitarea accesului la capitalul internaţional, în condiţiile în care auditorii au obligaţia legală de a fi confidenţiali”, spune Richard Harris, director la firma de consultanţă Port Shelter Investment Management cu sediul în Hong Kong.

Citeşte şi: 8 milioane de ucraineni au fugit de război în toată Europa – Black News

Cele mai mari firme de audit din lume, în funcţie de venituri, sunt Deloitte, PricewaterhouseCoopers (PwC), Ernst & Young (EY) şi Klynveld Peat Marwick Goerdeler (KPMG). Pierderea afacerilor cu marile companii de stat din China ar fi o lovitură pentru cei patru mari giganţi internaţionali din domeniul auditului. În 2021, aceste patru firme au câştigat venituri combinate de 20,6 miliarde de yuani (trei miliarde de dolari) de la toţi clienţii din China, potrivit datelor Ministerului de Finanţe de la Beijing.

Chiar dacă cele patru mari firme de audit domină piaţa chineză în acest moment, încep să apară şi rivali mai mici. Printre potenţialii câştigători ai noilor afaceri se numără firme precum Pan-China Certified Public Accountants, BDO China Shu Lun Pan CPAs, Moore Global şi RSM China.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat Proba de înot maraton...

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului Posturile de televiziune Canal Regional, TV-Drochia și Media TV au...

REPORTAJ FOTO: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări

REPORTAJ FOTO: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore Două cutremure au avut loc în România, în zona seismică Vrancea, în noaptea de vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.