Fitch plaseză ratingul AAA al Statelor Unite sub supraveghere în perspectiva unei posibile retrogradări

Publicat:

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis miercuri să plaseze “sub supraveghere” ratingul AAA al Statelor Unite, cel mai ridicat posibil, din cauza riscului unei incapacităţi de plată, potrivit unui comunicat, scrie AFP, potrivit agerpres.

Această decizie “reflectă tensiunile politice care împiedică rezolvarea problemei, cum ar fi ridicarea sau suspendarea plafonului datoriei, în timp ce termenul limită se apropie rapid”, a explicat agenţia.


Citeşte şi: Combatanţi ruşi, opozanţi ai lui Putin, susţin că au pătruns 42 de km în interiorul Rusiei – Black News

Congresul trebuie să ridice rapid plafonul datoriei pentru a evita un default, ceea ce Trezoreria SUA spune că s-ar putea întâmpla în nouă zile. Acest plafon este în prezent de 31.000 de miliarde de dolari.

Fitch “se aşteaptă” la o rezolvare în timp util, a precizat comunicatul.

Însă experţii cred că “au crescut riscurile ca plafonul datoriei să nu fie ridicat sau suspendat la timp şi ca guvernul să înceapă să eşueze în efectuarea unor plăţi”.

Echipele preşedintelui Joe Biden şi negociatorii taberei republicane nu au găsit încă un compromis.

Pentru a vota în favoarea unui plafon mai mare al datoriei, republicanii cer un efort bugetar. Democraţii sunt, de asemenea, în favoarea reducerii deficitului, dar nu în acelaşi mod.

“Eşecul de a ajunge la un acord (…) ar fi un semn negativ în termeni de guvernanţă în general şi voinţa Statelor Unite de a-şi onora obligaţiile la timp”, a insistat Fitch.

Vezi şi: Isaac Herzog, preşedintele Israelului, a fost evacuat de pe teren după finala Cupei Naţionale – VIDEO – Black News

Agenţia a semnalat că va urmări îndeaproape ce se va întâmpla: dacă Statele Unite nu plătesc o datorie scadentă la 1 sau 2 iunie, aceasta va fi considerată în stare de nerambursare, iar scadenţele ulterioare, datorate în 30 de zile, vor deveni “foarte riscante” (CCC).

Fitch notează, însă, că pentru toate celelalte datorii, ratingul va rămâne neschimbat, întrucât ţara deţine principala rezervă de bani din lume. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 8 august 2024

Horoscop 8 august 2024 Nativii din zodia Taur îşi stabilesc clar obiectivele, în timp ce Gemenii evită persoanele toxice, potrivit stiripesurse. Horoscop 8 august 2024...

Casă de pompe funebre, amendată cu 950 de milioane de dolari din cauza unor cadavre în descompunere

Casă de pompe funebre, amendată cu 950 de milioane de dolari din cauza unor cadavre în descompunere O casă de pompe funebre a fost amendată...

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco Elon Musk anunță că se va închide biroul emblematic din San Francisco al X. „Nu există...

Serialul TV ‘House of the Dragon’ se va încheia după patru sezoane

Serialul TV 'House of the Dragon' se va încheia după patru sezoane Serialul TV "House of the Dragon", produs de HBO, se va încheia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.