X

Fiul cel mare al preşedintelui Trump este convocat de Senatul american

Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Junior, este convocat în faţa unei comisii a Senatului în cadrul anchetei ruse, au informat miercuri media americane, relatează AFP, potrivit agerpres.

Este pentru prima dată când Congresul face uz de prerogativele sale pentru a convoca un membru al familiei Trump, dintre care unii au fost audiaţi de bunăvoie în cadrul acestei uriaşe investigaţii privind ingerinţele Moscovei în campania prezidenţială din 2016.

Citește și: UE pregătește la Sibiu perioada post-Brexit și negocierile pentru posturile cheie

Donald Trump Junior, 41 de ani, care administrează afacerile familiei la conducerea Trump Organization, a mai fost audiat ore întregi în faţa unor comisii ale Senatului în 2017.

Potrivit presei americane, care citează surse anonime, Comisia senatorială pentru serviciile de informaţii, controlată de republicani, doreşte să îl revadă pentru a-l chestiona în legătură cu declaraţiile sale de la acea dată, în special despre un proiect pentru un Trump Tower la Moscova.

Citește și: Fostul președinte al Braziliei va fi din nou arestat

Potrivit Wall Street Journal, el a refuzat o invitaţie să depună mărturie, oferindu-se să răspundă în scris la întrebările senatorilor. De această dată, fiul preşedintelui american intenţionează să se opună convocării sale, a notat cotidianul american.

În raportul său de anchetă, remis la sfârşitul lui martie, procurorul special Robert Mueller a scris că nu a găsit nicio dovadă despre o înţelegere secretă între Rusia şi anturajul lui Donald Trump în 2016, dar a subliniat o serie de presiuni îngrijorătoare exercitate asupra sa în cursul investigaţiei.

Tags: Donald TrumpDonald Trump JuniormoscovaRobert MuellerrusiaTrump Tower
Categorii: Știrile zilei