X

Fiul cel mic al lui Trump a primit cadou un cal, dar nu va putea să-l călărească

Aflat în vizită la Washington, preşedintele Mongoliei Khaltmaa Battulga i-a făcut miercuri cadou fiului cel mic al lui Donald Trump un cal, unul dintre simbolurile ţării sale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Barron Trump, în vârstă de 13 ani, nu va avea totuşi şansa de a călări acest cal, întrucât animalul, botezat chiar de Donald Trump “Victory”, va rămâne în Mongolia, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Stephanie Grisham.

Citeşte şi: Trump îi întinde o mână de ajutor lui Putin

“Prima familie este foarte recunoscătoare pentru acest dar tradiţional înnobilat de timp”, a afirmat ea.

Are un aer “magnific” în fotografie, a comentat Donald Trump, după ce i-a mulţumit călduros invitatului său pentru acest gest tradiţional al diplomaţiei mongole.

Ţară mare şi cu populaţie redusă, Mongolia are în ochii Washingtonului o importanţă strategică crescândă, în special datorită poziţiei sale între China şi Rusia, notează France Presse.

Mongolia dispune, de asemenea, de importante rezerve de resurse naturale, printre care pământuri rare, minerale esenţiale pentru tehnologiile de vârf.

Donald Trump, care se pretinde un dur atât în afaceri cât şi în politică, a salutat cultura mongolă a artelor marţiale.

Citeşte şi: După 14 ani de polemici, Olanda INTERZICE vălul islamic

“Mongolia are foarte buni luptători, mari campioni, nu-i aşa?”, i-a spus el lui Khaltmaa Battulga, el însuşi fost campion la un sport de contact rus, sambo.

“Avem nevoie de mari luptători”, a adăugat Donald Trump.

Tags: Barron TrumpDonald TrumpKhaltmaa BattulgaMongoliaStephanie GrishamSUAVictorywashington
Categorii: Știrile zilei