Fiul lui Rudy Giuliani vrea să fie guvernator al New York-ului

Publicat:

Fiul lui Rudy Giuliani, fost primar al oraşului New York şi ex-avocat al fostului preşedinte american Donald Trump, intenţionează să candideze la postul de guvernator al statului New York la alegerile care vor avea loc anul viitor, transmite EFE, potrivit agerpres.

Andrew Giuliani ”ia foarte serios în considerare” o candidatură, potrivit propriilor declaraţii făcute miercuri cotidianului american The Washington Examiner şi pe care le-a confirmat ceva mai târziu pentru alte publicaţii, precum The New York Times.


Citește și: Madrilenii se înghesuie să se vaccineze cu AstraZeneca

Andrew Giuliani, în vârstă de 35 de ani şi care a lucrat pe post de consilier la Casa Albă în timpul mandatului lui Donald Trump, nu a fost niciodată ales într-o funcţie, însă – potrivit The Washington Examiner – se bazează pe sprijinul unor personalităţi conservatoare şi chiar a fostului preşedinte republican.

”În afara cuiva numit Trump, cred că am cele mai mari şanse să câştig şi să recuperez statul”, a declarat Giuliani jr pentru cotidianul The Washington Examiner, punând accentul pe situaţia dificilă în care se află actualul guvernator, Andrew Cuomo, în plină controversă după ce a fost acuzat de mai multe femei de hărţuire sexuală şi cu reputaţia grav afectată din cauza modului în care a gestionat epidemia de coronavirus în căminele de bătrâni.

Citește și: Democrații lui Moon Jae-in PIERD alegerile în Seul şi Busan

Cuomo este în prezent anchetat pentru aceste acuzaţii şi mulţi lideri parlamentari din Partidul Democrat, din care actualul guvernator face parte, i-au cerut demisia. De aceea, pentru moment nu este clar în ce măsură Cuomo va opta să candideze pentru un nou mandat, mai ales că şi popularitatea sa a avut de suferit, potrivit mai multor sondaje. Cuomo, care a negat toate acuzaţiile de hărţuire sexuală, ocupă postul de guvernator al statului New York din 2011 şi şi-a exprimat intenţia de a candida pentru un al patrulea mandat, în 2022.

Un scrutin în care se vor înfrunta Andrew Cuomo şi Andrew Giuliani ar reprezenta o adevărată ciocnire între două familii newyorkeze influente, dat fiind că tatăl actualului guvernator, Mario Cuomo, a ocupat acest post pe durata a trei mandate, iar Rudy Giuliani a fost primarul oraşului New York între 1994 şi 2001.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.